Prima pagină » Vremea » Cod galben de ceață în opt județe din țară. Vizibilitatea scade pe alocuri la 50 de metri

Cod galben de ceață în opt județe din țară. Vizibilitatea scade pe alocuri la 50 de metri

Cod galben de ceață în opt județe din țară. Vizibilitatea scade pe alocuri la 50 de metri
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți dimineață, mai multe avertizări nowcasting cod galben de ceață pentru opt județe ale țării.

Meteorologii avertizează că în județele Mureș, Brașov, Covasna, Sibiu, Harghita, Alba, Cluj și Timiș se semnalează ceață care determină reducerea vizibilității local sub 200 metri și izolat sub 50 metri.

Totodată, pe Autostrada 3 Câmpia Turzii – Gilău, între kilometrii 0 și 19, vizibilitatea scade sub 50 de metri, informează Centrul Infotrafic al Poliției Române.