COD GALBEN de ninsori viscolite și polei, până miercuri noaptea. HARTA cu zonele afectate
Începând de marți, de la ora 12.00, până miercuri până la ora 20.00, ANM avertizează că precipitații sub formă de ninsoare, lapoviță și polei, precum și intensificări ale vântului se vor extinde, începând cu regiunile vestice și vor cuprinde cea mai mare parte a țării.
„La început vor fi mai ales ninsori, ce se vor transforma treptat în lapoviță și ploaie și vor favoriza producerea de polei în Oltenia, cea mai mare parte a Transilvaniei, local în Banat și pe arii restrânse în rest, cu precădere în Muntenia și Moldova. Cantitățile de apă vor depăși 15…20 l/mp și izolat 30…35 l/mp, cu precădere în zonele de munte și în sud-vest. Vântul se va intensifica, cu viteze de 50…55 km/h în regiunile vestice, dar mai ales în zona de munte, unde temporar vor predomina ninsorile”, transmit meteorologii.
COD GALBEN de viscol
Începând de marți, de la ora 17.00, până miercuri până la ora 20.00, în zona de munte se vor înregistra intensificări ale vântului, ninsori însemnate cantitativ, strat de zăpadă consistent; în sudul Banatului, cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei – depuneri de polei.
„Ninsorile vor fi însemnate cantitativ și local se va depune strat consistent de zăpadă, în seara zilei de marți (16 ianuarie) și în noaptea de marți spre miercuri (16/17 ianuarie) în Carpații Occidentali, în nordul Carpaților Orientali și vestul Carpaților Meridionali, iar în cursul zilei de miercuri (17 ianuarie) mai ales în zona Carpaților Meridionali. Vântul va prezenta intensificări cu precădere în zona înaltă, unde rafalele vor depăși 70…80 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada. În sudul Banatului, apoi și în cea mai mare parte a Olteniei și a Transilvaniei vor fi precipitații mixte și depuneri de polei”, informează ANM.