Prima pagină » Vremea » Cod galben de ploi, ninsori şi viscol. Care sunt zonele afectate

Cod galben de ploi, ninsori şi viscol. Care sunt zonele afectate

Cod galben de ploi, ninsori şi viscol. Care sunt zonele afectate

Cod galben de ploi, ninsori şi viscol în 17 județe din țară, începând de marţi seara şi până joi la amiază, au anunțat meteorologii. Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopţilor.

Începând de marţi ora 18.00 şi până la ora 12.00, în Carpaţii Occidentali, nordul Carpaţilor Orientali şi în vestul Carpaţilor Meridionali, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ploaie, moderate cantitativ, astfel că pe se vor acumula cantităţi de apă de 25…30 l/mp, iar pe arii restrânse 40…60 l/mp.

Ploile vor favoriza topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă.

Avertizarea vizează judeţele Satu Mare, Maramureş, Sălaj, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Argeş, Vâlcea, Mehedinţi, Gorj, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiş, Caraş Severin şi Hunedoara.

De altfel, va ploua pe arii extinse şi în jumătatea de vest a teritoriului, unde izolat se vor cumula 15…25 l/mp. Din după-amiaza zilei de joi (11 februarie) şi în noaptea de joi spre vineri (11/12 februarie) ploile se vor transforma treptat în lapoviţă şi ninsoare, iar vântul se va intensifica în toate regiunile, viscolind temporar zăpada.

Vremea se va răci accentuat, devenind deosebit de rece, geroasă mai ales în timpul nopţilor.

Vremea se menţine deosebit de caldă în Capitală până joi

Vremea se menţine deosebit de caldă pentru această perioadă în Capitală până joi, anunţă meteorologii în prognoza specială emisă marţi.

În intervalul marţi ora 18.00 – joi ora 12.00, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această dată.

Cerul va fi temporar noros şi mai ales în prima parte a nopţii de marţi spre miercuri (9/10 februarie) se vor semnala ploi slabe.

Vântul va sufla slab şi moderat, trecător cu uşoare intensificări.

În acest interval vor fi temperaturi maxime de 14…16 grade şi minime de 4…7 grade.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni, în fiecare regiune a țării

ANM a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în fiecare regiune din România în intervalul 08 – 21 februarie.

Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime şi minime, mediate pentru fiecare regiune a ţării şi adaptate local cu modele statistice şi sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariţie a precipitaţiilor.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fii atent la postura în care dormi: ce sunt ridurile de somn și cum să previi acest semn de îmbătrânire prematură
Digi24
Șeful diplomației maghiare lansează avertismente similare cu cele ale Kremlinului: liderii UE împing Europa spre un război cu Rusia
Cancan.ro
Cuplul finalului de an în România! Vedeta Antena 1 l-a cuplat, fără să-i pese că e ÎNSURAT
Prosport.ro
Mesajul transmis de Sorana Cîrstea după ce a mers cu fiul lui Ion Țiriac în cea mai scumpă stațiune din Elveția
Adevarul
Țările din Vest unde românii ezită să se întoarcă: „Cei mai mulți sunt nostalgici. Vorbesc numai despre pământul matern”
Mediafax
Remediul natural care ajută la scurtarea duratei răcelilor și gripei, potrivit experților de la Harvard
Click
Irinel Columbeanu s-a botezat, înainte de Sărbători. Fostul milionar și-a schimbat religia la 68 de ani: „E cea mai importantă decizie din viața lui”
Digi24
Rodica Stănoiu a fost deshumată. Trupul fostei ministru al Justiției urmează să fie dus la INML la cerea procurorilor
Cancan.ro
9 zile consecutive de ninsoare în România, potrivit meteorologilor Accuweather. Care sunt orașele vizate
Ce se întâmplă doctore
Dieta MINUNE cu care Monica Anghel a reușit să slăbească 40 de kilograme: „Asta poți mânca oricând, fără probleme”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Concurs de ironii la adresa unui Cybertruck văzut în Constanța! Cu ce au comparat românii mașina
Descopera.ro
O planetă ciudată i-a lăsat fără cuvinte pe astronomi
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubi, tu mă mai iubesti? – Da, cum să nu, draga mea!
Descopera.ro
Reprogramare mintală: cum să îți transformi obiceiurile și gândurile