Cod galben de vânt în nouă județe din vestul și centrul țării

Publicat: 24 03. 2014, 20:27
Actualizat: 30 07. 2014, 00:28

În județele Sibiu, Alba, Mureș și Brașov, unde atenționarea este valabilă până la ora 23.00, sunt așteptate intensificări ale vântului care vor atinge și depăși, la rafală, 60 km/h, iar la munte, 80 km/h.

Conform unei alte atenționări, valabilă până la 23.15, în Cluj, Sălaj, Satu Mare, Maramureș și Bistrița-Năsăud vântul va avea intensificări care, local, vor atinge și depăși, la rafală, 55-65 km/h, iar în zona montană, 80 km/h.

ANM a emis duminică o informare potrivit căreia instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în majoritatea zonelor, începând de luni după-amiază, mai întâi în jumătatea vestică, unde vor fi averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului, apoi, până marți seara, în centrul, sudul și estul țării.