Cod roşu de inundaţii în Bihor și cod portocaliu pe râuri din alte opt județe. Hidrologii au emis și două coduri galbene

Cod roşu de inundaţii în Bihor și cod portocaliu pe râuri din alte opt județe. Hidrologii au emis și două coduri galbene
FOTO cu caracter ilustrativ: ISU Satu Mare
Publicat: 19/05/2021, 14:52
Actualizat: 19/05/2021, 15:32

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o avertizare cod roşu de inundații pentru bazinul hidrografic Crișul Negru din judeţul Bihor. De asemenea, râuri din alte opt județe se află sub avertizare cod portocaliu de inundații.

Astfel, conform avertizării hidrologilor, în intervalul miercuri ora 12.00 – joi ora 12.00, pe râurile din bazinul hidrografic Crișul Negru – sector aval confluenţă cu râul Holod-amonte S.H. Zerind (sector îndiguit – județul Bihor), este alertă Cod roșu de inundații.

O alertă cod portocaliu de inundații este în vigoare pentru râuri din județele Cluj, Arad, Hunedoara, Alba, Mureş, Bistriţa Năsăud, Caraş Severin şi Timiş, în perioada miercuri ora 12.00 – vineri ora 24.00.

Se anunță inundații, de miercuri, ora 12.00, până vineri, ora 24.00, pe râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Repede – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Bihor), Crişul Negru (judeţele: Bihor şi Arad), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele: Cluj şi Alba), Mureş – afluenţii mici aferenţi sectorului aval confluenţă Niraj – amonte confluenţă Târnave (judeţele: Mureş, Bistriţa Năsăud, Cluj şi Alba), Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Brănişca (judeţele: Hunedoara şi Arad), Timiş – bazin amonte S.H. Sadova şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sadova – amonte S.H. Lugoj (judeţele: Caraş Severin şi Timiş). Totodată, de joi ora 9.00 până vineri ora 16.00 o alertă similară este în vigoare pe râurile din bazinele hidrografice: Olt – afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Sf. Gheorghe – amonte Ac. Ioneşti, Olteţ – bazin superior (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Gorj, Dolj şi Vâlcea), Argeş – bazin superior, Dâmboviţa – bazin superior (judeţul Argeş), Ialomiţa – bazin superior (judeţul Dâmboviţa), Prahova – bazin superior, Teleajen – bazin superior (judeţul Prahova), Buzău – bazin amonte Ac. Siriu (judeţele: Braşov, Covasna şi Buzău).

Hidrologii au emis și o alertă cod galben pentru intervalul miercuri, ora 12.00 – vineri, ora 24.00, pe râuri din Maramureş, Satu Mare, Bistriţa Năsăud, Cluj, Sălaj, Bihor, Harghita, Mureş, Alba, Sibiu, Hunedoara, Arad, Timiş, Caraş Severin și Gorj.

O altă avertizare cod galben pentru intervalul joi, ora 6.00 – vineri, ora 24.00 vizează râuri din Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Gorj, Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Argeş, Vâlcea, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Călăraşi, Prahova, Ialomiţa, Buzău, Vrancea, Neamţ, și Bacău.

19 județe sub avertizare cod portocaliu de ploi, până vineri

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o avertizare cod portocaliu de ploi abundente valabilă în 19 judeţe până vineri la ora 11:00.

Potrivit meteorologilor, în Banat şi Crişana, precum şi în zona de munte vor fi ploi importante cantitativ, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi 40 – 50 de litri/mp şi izolat 70 de litri/mp.

La altitudini de peste 1.700 – 1.800 de metri, ploile vor determina și topirea şi cedarea apei din stratul de zăpadă prezent în continuare la altitudini mari, unde măsoară în general între 15 şi 140 de centimetri.

ALERTĂ METEO. Intensificări ale vântului între 90-120 km/h. Lista județelor vizate

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, noi atenţionări cod galben de vijelii, valabile în zone din 10 judeţe.

Potrivit meteorologilor, până la ora 8.00, în mai multe localități din județele Botoşani și Iaşi se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 55-60 km/h.

Până la ora 9.00, în zona de munte de peste 1.800 de metri ale județelor Caraş-Severin, Hunedoara, Gorj și Vâlcea se vor semnala intensificări ale vântului cu viteze la rafală de 90-100 km/h.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Schimbare pentru permisul auto. Va fi ZERO. Guvernul României dă lege nouă
Postul Crăciunului, încercare grea pentru români. Unde se vând cei mai scumpi cartofi din țară
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Motive să fim optimiști: Inovațiile din știință care fac lumea mai bună