Cum va fi VREMEA în următoarele 2 săptămâni în Capitală, la munte și la mare
MUNTENIA
La începutul intervalului valorile termice, de aproximativ 17 grade ziua și 8 grade noaptea, vor caracteriza o vreme răcoroasă, dar treptat vremea se va încălzi, iar pe 13 – 14 mai se vor atinge valori medii diurne de 25 de grade și nocturne de 13 grade. Apoi regimul termic va marca o scădere ușoară de la o zi la alta, iar în intervalul 17 – 19 mai vor fi temperaturi maxime situate, în medie, în jurul a 20 de grade, în timp ce minimele nocturne vor fi de aproximativ 9 grade. Abia spre finalul intervalului de prognoză un nou proces de încălzire va aduce regimul termic la valori apropiate de mediile multianuale ale perioadei, de 23 de grade ziua și 11 grade noaptea.
Vor fi ploi, mai ales averse în fiecare zi, dar mai însemnate cantitativ și pe arii mai extinse vor fi pe 12 mai și, din nou, pe 16, 17 mai.
DOBROGEA
În prima săptămână maximele termice vor fi în creștere, de la valori de 17 grade în prima zi, spre 24 de grade pe data de 14 mai. În următoarele zile regimul termic va marca o scădere, iar pe 17 – 18 mai se vor înregistra 18…19 grade, pentru ca apoi să crească din nou, până la finalul celor două săptămâni ale intervalului de prognoză, când se vor consemna valori medii de 22 de grade, apropiate de normele perioadei. Temperaturile minime vor avea o evoluție asemănătoare, iar pe toată perioada prognozei se vor încadra între 8 și 12 grade, cu cele mai scăzute valori în jurul datelor de 9, 10 și 18, 19 mai și cele mai ridicate pe 13 și 14 mai.
Probabilitatea pentru ploi pe arii mai extinse va crește după data de 12 mai, însă cantități mai importante de apă se pot cumula, cel mai probabil, pe 16 – 17 mai.
LA MUNTE
În rimele zile ale intervalului de prognoză vremea se va încălzi, iar temperaturile diurne vor crește de la 8…9 grade la început, spre 14 grade pe 13 – 14 mai. În acest interval și minimele nocturne vor evolua asemănător, fiind în creștere de la 1 grad până la 7 grade, în medie.
Începând cu data de 14 mai vremea va intra într-un proces de răcire, iar valorile de temperatură vor scădea spre 8 grade ziua și 1…2 grade noaptea, în intervalul 17 – 19 mai.
Apoi o nouă încălzire a vremii va determina, la finalul celor două săptămâni de prognoză, valori termice diurne de 12 grade și nocturne de aproximativ 4 grade.
În privința regimului pluviometric, aproape zilnic temporar și local vor fi averse, în general slabe cantitativ, exceptând perioada 12 – 17 mai, când izolat sunt posibile cantități mai importante de precipitații.
OLTENIA
În primele zile vremea se va încălzi ușor și treptat, astfel încât mediile termice diurne vor crește de la 18 grade la început spre 24 de grade pe 13 – 14 mai, iar cele nocturne vor marca și ele o creștere, de la 8 până la 13 grade, în aceeași perioadă, mediat pe întreaga regiune.
Apoi, până pe 17 – 18 mai, temperaturile vor scădea treptat, atingând valori maxime de 19 grade și minime de 8 grade. Spre sfârșitul intervalului de prognoză vremea se va încălzi din nou, iar temperaturile vor atinge valori apropiate de normele climatologice ale perioadei, de 22 și, respectiv, 11 grade.
Pe tot parcursul intervalului de prognoză, vor fi ploi de scurtă durată pe arii restrânse, exceptând ziua de 12 mai și, posibil și pe cele de 16 și 17 mai, când vor fi averse pe arii extinse și mai importante cantitativ.
BANAT
În prima săptămână a intervalului de prognoză temperatura aerului va crește ușor și treptat, astfel încât maximele diurne vor atinge 24 de grade în jurul datei de 13 mai. Minimele nocturne vor marca și ele o creștere, de la 8 la 13 grade. Ulterior, vremea se va răci, iar între 16 și 18 mai se vor înregistra medii ale temperaturilor maxime de 18…19 grade și ale celor minime de 8 grade. Începând din 19 mai și până la sfârșitul perioadei de prognoză, un nou proces de încălzire treptată va aduce regimul termic la valori apropiate de normele perioadei, respectiv 22 de grade ziua și 11 grade noaptea, în medie.
Averse pe arii mai extinse și mai importante cantitativ se vor semnala în jurul datei de 12 mai, dar probabilitatea de ploaie se va menține ridicată până pe 16 mai, după care doar izolat și trecător vor mai fi ploi slabe.
CRIȘANA
În primele zile ale intervalului de prognoză vremea se va încălzi ușor de la o zi la alta, iar primele două zile vor fi ploi de scurtă durată pe arii destul de restrânse, dar, între 12 și 15 În media temperaturilor maxime va crește până spre 24 de grade, în jurul datei de 12 mai.
Temperaturile minime vor avea o evoluție similară, fiind în creștere de la 7 la 13 grade. Începând din 13 mai regimul termic va marca o scădere, iar între 15 și 18 mai vor fi valori diurne de 18 grade și nocturne de aproximativ 7 grade. O nouă încălzire a vremii va avea loc în ultima parte a intervalului, astfel încât spre 22 mai se vor atinge valori comparabile cu normele climatologice ale perioadei, de 22 de grade în cursul zilei și 10 grade noaptea.
În mai, aria averselor se va extinde și izolat se pot cumula cantități de apă mai importante. Între 16 și 22 mai probabilitatea de apariție a precipitațiilor se va menține relativ ridicată, dar ploile se vor semnala doar izolat și trecător.
TRANSILVANIA
Temperaturile vor fi în creștere în prima parte a intervalului, de la valori maxime de 17 grade robabilitatea pentru precipitații va fi mai redusă doar în cursul zilei de miercuri, 11 mai, însă la început, până la 23 de grade pe data de 12 mai, când minimele termice vor avea medii de 11 grade, pornind de la 5 grade în primele nopți. Apoi vremea se va răci treptat, iar în jurul datei de 17 mai se vor atinge aproximativ 17 grade ziua și 5 grade noaptea. Între 18 și 22 mai temperatura aerului va crește ușor și treptat, spre valori comparabile cu cele climatologic normale, respectiv 20 de grade în orele amiezilor și 8 grade în cursul nopților, ca medie regională.
În restul intervalului se va menține ridicată. Dar ploi pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ se vor semnala mai ales în intervalul 12 – 16 mai.
MARAMUREȘ
La începutul primei săptămâni de prognoză maximele termice vor fi în creștere de la o zi la până pe 11 mai vor fi ploi slabe, trecătoare, dar în intervalul 12 – 15 mai probabilitatea pentru alta, astfel încât, pe 12 mai, se vor atinge valori medii de 23…24 de grade, pornind de la 18 grade în prima zi, iar minimele termice vor fi de 12 grade, față de numai 6 grade la început.
Ulterior va avea loc un proces de răcire, iar în intervalul 15 – 18 mai vremea va fi răcoroasă, se vor înregistra temperaturi diurne de 17…18 grade și nocturne de 6 grade. O revenire la regimul termic normal al perioadei va avea loc abia spre sfârșitul celei de a doua săptămâni a intervalului de prognoză, când mediile termice vor ajunge la 21 de grade ziua și 9 grade noaptea. Până pe 11 mai vor fi ploi slabe, trecătoare dar în intervalul 12-15 mai probabilitatea pentru averse, posibil mai importante cantitativ, va crește semnificativ. Ulterior va mai ploua, dar numai pe arii restrânse și în general slab cantitativ.
MOLDOVA
Până pe 13 mai valorile termice vor crește ușor de la o zi la alta. Temperaturile maxime, privința regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar și local vor fi ploi, mai însemnate având o valoare medie de 17 grade la începutul intervalului de prognoză, vor atinge 24 de grade, în timp ce temperaturile minime vor atinge o medie de 13 grade, pornind de la 8 grade în prima noapte. După această dată, vremea se va răci treptat, iar pe 17 – 18 mai vor fi medii diurne de 18…19 grade și nocturne de 8…9 grade. O nouă încălzire, ce va avea loc spre finalul celei de a doua săptămâni de prognoză, va readuce regimul termic la normal și se vor înregistra aproximativ 22 de grade ziua și 12…13 grade noaptea.
În privința regimului pluviometric, aproape zilnic, temporar și local vor fi ploi, mai însemnate cantitativ în intervalul 12 – 17 mai, când acestea se vor semnala pe arii extinse.
Estimarea este realizată folosind produsele numerice ale Centrului European pentru prognoze pe medie durată (ECMWF) de la Reading, Anglia. Sunt prognozate temperaturile maxime și minime, mediate pentru fiecare regiune a țării și adaptate local cu modele statistice și sunt indicate perioadele cu probabilitatea cea mai ridicată de apariție a precipitațiilor.