Prima pagină » Vremea » EXCLUSIV Gândul LIVE | Florinela Georgescu, director ANM: „Weekend cu 20 de grade Celsius, dar și ploi”

EXCLUSIV Gândul LIVE | Florinela Georgescu, director ANM: „Weekend cu 20 de grade Celsius, dar și ploi”

06 mart. 2020, 23:05, Vremea

Florinela Georgescu, director meteorologie operaţională în cadrul ANM, a vorbit astăzi la Gândul LIVE despre vremea de la acest sfârșit de săptămână, dar și ce se va întâmpla în lunile următoare, din punct de vedere termic.

„Sâmbătă vor fi, în general, temperaturi maxime între 12 și 20 de grade Celsius, dar vom continua cu o vreme schimbătoare, totul depinde ploi, mai ales în zonele vestice. Duminică, nu va mai fi atât de frumos, vor fi temperaturi scăzute și ploi. Dar luni va fi, din nou, frumos și cald. Apoi, iar un episoid cu ploi și mai răcoare”, a afirmat directorul ANM, care a precizat că este foarte bine să plouă, mai ales în sud-estul țării.

La munte, pe crestele mai înalte, e posibil să fie lapoviță și ninsoare, dar nu va fi ceva deosebit, mai ales că nu va exista nici vânt. „Va fi atâta zăpadă cât să se bucure iubitorii sporturilor de iarnă, cât încă se mai poate”, a spus ea.

Celelalte două luni ale primăverii vor fi dominate de temperaturi ridicate peste cele ale perioadei. De exemplu, luna aceasta nu ar trebui să avem mai mult de 9-10 grade Celsius la amiază.

„Mai degrabă ne îngrijorează precipitațiile. De fapt, lipsa lor. Acum au apărut deja ploile acelea de vară, cu fulgere și descărcări electrice, care nu ajută prea mult solul, pentru că apa doar spală pământul”, a afirmat Florinela Georgescu, la Gândul LIVE.

Citește și