HARTĂ | Avertizare cod galben: Ploi torențiale și vijelii în peste jumătate de țară, inclusiv în București

Publicat: 31 05. 2022, 10:33
Actualizat: 31 05. 2022, 18:02
Sursa foto: Facebook/Iubesc Prahova

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de cantități însemnate de apă și vijelii, valabil în peste jumătate de țară până marți seara, la ora 22:00.

Meteorologii au emis marți o avertizare Cod galben de averse și vijelii valabilă în 28 de județe din țară.

Conform ANM, sunt vizate județele Suceava, Neamț, Harghita, Bacău, Vrancea, Galați, Covasna, Buzău, Brăila, Ialomița, Călărași, Brașov, Prahova, Ilfov, Giurgiu, Dâmbovița, Teleorman, Argeș, Olt, Vâlcea, Sibiu, Dolj, Mehedinți, Caraș-Severin, Gorj, Hunedoara, Alba și Cluj.

Sursa: ANM

Cantităţile de apă vor depăşi, izolat, 40 de litri/mp

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii (viteze de 55-75 km/h) și grindină.

„Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp”, conform ANM.

Avertizarea este valabilă marți, de la ora 12.00 până la ora 22.00.

Avertizare RoAlert:

Aplicația RoAlert a emis o avertizare COD ROȘU de ploi în București. Potrivit alertei, precipitațiile vor cumula și 35l/mp.

Citește și: