Iulie 2015, luna cu cele mai mari temperaturi înregistrate vreodată pe Terra
This browser does not support the video element.
Încălzirea climei de pe Terra continuă. Iulie 2015 a stabilit un nou record de căldură pe Terra pentru această lună, într-un interval de peste un secol, iar „temperatura globală s-a situat la cel mai înalt nivel în toate lunile acestui an pentru perioada 1880-2015”, a precizat NOAA într-un comunicat.
Astfel, temperatura medie combinată la suprafața uscatului și a oceanelor de pe Terra s-a situat în iulie 2015 cu 0,81°C peste media secolului al XX-lea (15,8°C) și a depășit cu 0,08 grade Celsius precedentul record de temperatură medie lunară, stabilit în iulie 1998.
Iulie, care este în mod normal cea mai fierbinte lună dintr-un an la nivel planetar, a fost în acest an, cu o temperatură globală de 16,61°C, cea mai fierbinte dintre toate cele 1.627 de luni care au fost monitorizate de meteorologi începând din ianuarie 1880. Temperatura globală înregistrată în lunile iulie crește cu 0,65 grade Celsius, în medie, în fiecare secol, precizează specialiștii de la NOAA.
De asemenea, potrivit BBC, nouă luni din topul 10 al celor mai fierbinți luni monitorizate după 1880 au fost înregistrate după anul 2005, afirmă NOAA.
Oamenii de știință spun că încălzirea globală și impactul fenomenului El Nino reprezintă principalele cauze care se află în spatele acestor recorduri de temperatură.
Concentrațiile tot mai mari de dioxid de carbon (CO2) din atmosferă sunt un factor-cheie pentru creșterea temperaturilor. Un alt factor important este El Nino. Acest fenomen natural, care ia naștere în apele calde din Oceanul Pacific la câțiva ani, contribuie la rândul său la creșterea temperaturilor globale.