Meteo. Cum va fi vremea în următoarea perioadă
Meteorolgii au anunțat cum va fi vremea în perioada următoare. Miercuri, 10 noiembrie, temperaturile vor fi mai scăzute decât în mod obișnuit. Cele maxime se vor încadra între 5 şi 14 grade, iar cele minime între -5 şi 6 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei.
Cerul va fi noros în sud-vestul şi sudul ţării, unde izolat vor fi ploi slabe sau burniţă, iar în restul zonelor, înnorările vor fi temporare. Vântul va sufla slab şi moderat cu intensificări mai ales ziua în Banat, Oltenia şi în zona Carpaţilor Meridionali. În zonele joase se va semnala ceaţă.
În Capitală, cerul va fi parţial noros, iar vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă va fi de 8…9 grade, iar cea minimã de -2…0 grade. Mai ales noaptea vor fi condiţii de ceaţă.
În ceea ce privește ziua de joi, vremea se va menţine rece pentru această dată. Temperaturile maxime se vor încadra între 6 şi 14 grade, iar cele minime, în general în creştere faţă de intervalul precedent, se vor situa între -3 şi 6 grade, mai coborâte în estul Transilvaniei, dar uşor mai ridicate pe litoral. Conform meteotologilor, cerul va fi mai mult noros în regiunile nordice, unde pe alocuri va ploua slab, iar în rest va fi temporar noros. Vântul va sufla slab şi moderat, cu unele intensificări în Moldova. Mai ales dimineaţa şi noaptea, în zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni
În săptămâna 8-15 noiembrie, valorile termice vor fi uşor mai coborâte decât cele specifice pentru acest interval în regiunile vestice şi nordice, iar în rest vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. Regimul pluviometric va fi local excedentar în regiunile vestice, centrale şi nord-estice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru acest interval.
În săptămâna 15-22 noiembrie, temperatura medie a aerului va avea valori mai coborâte decât cele normale pentru această săptămână, pe tot teritoriul României. Regimul pluviometric va fi în general deficitar în regiunile sudice, iar în rest va fi apropiat de cel normal pentru această perioadă.
În săptămâna 22-29 noiembrie, temperaturile medii vor fi uşor mai coborâte decât cele normale pentru acest interval, în toate regiunile. Cantităţile de precipitaţii se vor situa în jurul celor normale pentru această perioadă, la nivelul întregii ţări.
În săptămâna 29 noiembrie-6 decembrie, mediile valorilor termice vor fi apropiate de cele specifice pentru această săptămână, în toate regiunile. Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va avea o tendinţă uşor deficitară, în cea mai mare parte a ţării, anunţă meteorologii.