Meteo. Cum va fi vremea în următoarele două saptămâni

Meteo. Cum va fi vremea în următoarele două saptămâni
Publicat: 07/06/2021, 12:59
Actualizat: 07/06/2021, 13:02

Meteorologii au anunțat cum va fi vremea în următoarele două săptămâni (7 -20 iunie). Astfel, temperaturile în prima săptămână vor fi normale pentru această perioadă, iar apoi vor fi 2-3 zile de răcire, după care maximele urcă la 28 de grade. De asemenea, instabilitatea atmosferică nu va lipsi.

BANAT

Până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea a minimelor va fi de aproximativ 13 grade. În intervalul 13-15 iunie, aceste medii vor scădea cu circa 2 grade, dar ulterior vom asista la un proces de încălzire treptată, de la o zi la
alta, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni, media maximelor termice va atinge 28 de grade, iar a minimelor nocturne 15 grade, valori normale în această regiune pentru a doua decadă a lunii iunie. Ploi pe arii extinse şi posibil local însemnate cantitativ se vor semnala în intervalul 10-14 iunie. Temporar va fi ridicată probabilitatea de apariţie a plorlor slabe în intervalul 15-20 iunie.

CRIŞANA

Vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă până spre sfârşitul primei săptămâni, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 25…26 de grade, iar cea a minimelor de aproximativ 13 grade. În intervalul 13-15 iunie, aceste medii vor scădea cu circa 2 grade, dar ulterior vom avea un proces de încălzire treptată a vremii, de la o zi la alta, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni, media maximelor termice va atinge 27 de grade, iar cea a minimelor 14 grade, valori normale în a doua decadă a lunii iunie în Crişana. Ploi, mai ales averse şi posibil local însemnate cantitativ, se vor semnala în intervalul 10 – 14 iunie. Temporar va fi ridicată probabilitatea de apariţie a averselor şi în intervalul 16 -20
iunie.

TRANSILVANIA

Vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă până spre sfârşitul primei săptămâni, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 24..25 de grade, iar cea a minimelor de 11…12 grade. În intervalul 13-15 iunie, temperaturile maxime şi minime vor scădea uşor, aporximativ cu 2 grade, dar ulterior vremea se va încălzi treptat, cu mici variaţii de la o zi la alta, astfel încât, la finalul celei de-a doua săptămâni, media maximelor termice va atinge 26 de grade, iar cea a minimelor 12 grade, valori normale în regiune pentru a doua decadă a lunii iunie. Temporar în intervalul 10 – 14 iunie, precum şi în unele zile ale celei de-a doua săptămâni va fi ridicată probabilitatea de apariţie a averselor, local însemnate cantitativ, însoţite de descărcări electrice.

MARAMUREŞ

Vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă până spre sfârşitul primei săptămâni, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 25 de grade, iar cea a minimelor va fi de 11…12 grade. În intervalul 12-15 iunie, aceste medii vor scădea cu 2…3 grade, dar ulterior vremea se va încălzi treptat, cu mici variaţii de la o zi la alta, astfel încât, în ultimele zile ale celei de-a doua săptămâni, media maximelor termice va atinge 26 de grade, iar cea a minimelor 13 grade, valori normale în regiune pentru a doua decadă a lunii iunie. Averse pe arii extinse şi posibil însemnate cantitativ, se vor semnala în intervalul 10 – 14 iunie. Temporar va fi ridicată probabilitatea de apariţie a averselor şi a descărcărilor elecrice şi în intervalul 17-20 iunie.

MOLDOVA

Până la sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă, astfel încât media temperaturilor maxime va fi de 25…26 de grade, iar cea a minimelor de 10…11 grade. În intervalul 13-15 iunie, aceste medii vor scădea cu 2…3 grade, dar ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât pe 18-20 iunie, media maximelor termice va atinge 28 de grade, iar a minimelor nocturne se va situa în jurul a 14 grade, valori obişnuite în această regiune în a a doua decadă a lunii iunie. Regimul pluviometric va fi deficitar, dar ploi în general slabe îşi pot face apariţia în unele
zile ale intervalului de referinţă, îndeosebi în zona deluroasă.

DOBROGEA

Pe parcursul celor două săptămâni, vremea va fi normală din punct de vedere termic, cu medii ale temperaturilor maxime de 23…25 de grade şi ale celor minime de 15…16 grade, variaţiile temperaturii aerului de la o zi la alta fiind reduse. Totuşi intervalul 13-15 iunie se estimează a fi răcoros, în condiţiile în care valorile acestor medii vor putea fi mai scăzute cu
2…3 grade. În prima săptămână vor fi aproape zilnic perioade cu fenomene asociate instabilitaţii atmosferice, iar ulterior doar în puţine zile se vor semnala local averse, în general slabe cantitativ, posibil însoţite de descărcări electrice.

MUNTENIA

Până spre sfârşitul primei săptămâni, vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă, astfel încât media temperaturilor maxime se va situa în jurul a 26 de grade, iar cea a minimelor va fi de 13…14 grade. În intervalul 13-15 iunie, aceste medii vor scădea cu aproximativ 2 grade, dar ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât pe 18-20 iunie, media maximelor termice va atinge 28 de grade, iar a minimelor nocturne se va situa în jurul a 14 grade, valori obişnuite în această regiune în a doua decadă a lunii iunie. Vor fi fenomene specifice instabilităţii atmosferice local importante, cu o probabilitate mai mare în intervalele 5-7, 8-9 şi 10-12 iunie, iar ploi de scurtă durată, în general slabe, posibil însoţite de descărcări electrice, se pot semnala în celelalte zile ale celor două săptămâni.

OLTENIA

Vremea va fi apropiată de normalul termic pentru această perioadă până spre sfârşitul primei săptămâni, cu o medie a temperaturilor maxime ce se va situa în jurul a 26 de grade, iar a temperaturilor minime de 13…14 grade. În intervalul 13-15 iunie, temperaturile maxime şi minime vor scădea cu aproximativ 2 grade, dar ulterior vremea se va încălzi treptat, astfel încât pe 18-20 iunie, media maximelor termice va atinge 28 de grade, iar a minimelor nocturne se va situa în jurul a 15 grade, valori normale în această regiune în a a doua decadă a lunii iunie. Vor fi fenomene specifice instabilităţii atmosferice local importante, cu o probabilitate mai mare în intervalul 10-12 iunie, însă local averse, posibil însoţite de descărcări electrice, se pot semnala în oricare zi din perioada celor două săptămâni.

LA MUNTE

În cursul celor două săptămâni, vremea va fi normală din punct de vedere termic şi în această regiune, cu medii ale temperaturilor maxime de 15…17 grade şi ale celor minime de 6…8 grade, variaţiile temperaturii aerului de la o zi la alta fiind reduse. În intervalul răcoros 13-15 iunie, care se estimează că va face excepţie de la această evoluţie, valorile acestor medii vor fi mai scăzute cu aproximativ 2 grade. Vor fi zilnic fenomene specifice instabilităţii atmosferice, dar aversele local însemnate cantitativ, însoţite de frecvente descărcări electrice vor avea o probabilitate mai mare de apariţie în toate masivele în intervalul 10-14 iunie şi în unele zile din a doua parte a intervalului de referinţă.

Sorry, there are no polls available at the moment.
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Prima reacție a Kremlinului, după ce Georgescu a câștigat primul tur al alegerilor prezidențiale
Curs valutar BNR 25 noiembrie 2024. Cât costă 1 euro, după ce Călin Georgescu a...
Gigi Becali i-a dat ordin lui George Simion, după ce Călin Georgescu a câștigat alegerile!...
Cum a ajuns Ion Iliescu primul președinte al României democrate. Istoria marcată de minciuni, proteste...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
Cine este soția lui Călin Georgescu. Cristela este educator holistic și promovează anti-feminismul: ”Nu fiți...
Victor Ponta dă vina pe Nicolae Ciucă, „un idiot util”, pentru rezultatele alegerilor. „A fost...
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Cum se menține în formă Cristela Georgescu, la 54 de ani! Soția lui Călin Georgescu...
Ce avere are Călin Georgescu, câştigătorul turului 1 la alegerile prezidenţiale 
VIDEO Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Vladimir Putin! Nimeni nu și-a dat seama de...
Fiica Elenei Lasconi este internată în spital! Candidatul USR a primit această veste chiar îniante...
Cum a reușit 'meteoritul' Călin Georgescu să fie numărul 1! Explicația unui specialist în social...
Cum arată noile DUSTERE ale Poliției? Au fost văzute pe platformă, în trafic - FOTO
Alegeri prezidenţiale 2024, turul I. Numărătoarea voturilor s-a încheiat. Diferenţă de 2.742 de voturi între...
Descoperire INCREDIBILĂ despre INIMA umană! Ce au găsit medicii?
Călin Georgescu detonează România. Primul anunț oficial după alegeri: Acum urmează...
A murit "bucătăreasa națională". Își pierduse cele două fiice într-un singur an
Cine este Cosmin Georgescu, fiul lui Călin Georgescu. Tânărul a fost coleg de cameră și...
VIDEO Călin Georgescu, prima reacție după exit poll-urile de la închiderea urnelor: „Poporul român a...
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
EXCLUSIV! Ce s-a întâmplat la ultimul concert susținut de Gabriel Cotabiță?! Mihai Trăistariu: "Avea corpul...
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Luptele libere, printre cele mai vechi discipline sportive. Când a participat România pentru prima dată...