METEO. INFORMARE ANM: Ploi, descărcări electrice și vânt puternic, în aproape toată țara, până sâmbătă după-amiază
Potrivit unei informări transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de vineri, ora 10.00, până sâmbătă, ora 15.00, vor fi perioade în care ploile se vor semnala pe arii extinse și vor fi mai însemnate cantitativ.
Instabilitatea atmosferică se va accentua treptat în aproape toată țara, în a doua parte a zilei de vineri și la începutul nopții de vineri spre sâmbătă, cu precădere în Oltenia și în Banat, apoi în Transilvania, Crișana și Maramureș.
„Vor fi mai ales averse, însoțite, în special în după-amiaza zilei de vineri, de descărcări electrice și intensificări ale vântului. Cantitățile de apă vor depăși local 20 l/mp și izolat 35 – 40 l/mp și vor fi condiții de grindină”, conform informării meteorologice.