Meteo: jumătate de țară intră sub cod galben de vânt puternic. E viscol la munte

Publicat: 30 11. 2024, 12:03
Meteo, sursa foto: Envato

Meteorologii de la ANM au emis o alertă de cod galbem de vânt puternic, care vizează jumătate din țară, în vreme ce la munte va fi viscol.

Conform ANM, avertizarea tip cod galben intră în vigoare de sâmbătă, 30 noiembrie, ora 10.00 și va fi valabilă până pe 1 decembrie, ora 20.00. Fenomenele vizate sunt cele de intensificări ale vântului în sudul țării, viscol în vestul Carpaților Meriodionali și Munții Banatului.

E viscol la munte

În acest interval menționat, local și temporar, vântul va avea intensificări în Dobrogea, Muntenia, Oltenia și în sudul Banatului, cu viteze în general de 50…60km/h.

În vestul Carpaților Meridionali și în Munții Banatului vor fi rafale de 70…90 km/h, iar pe parcursul zilei de sâmbătă (30 noiembrie), va ninge și va fi viscol.

Prognoza meteo pentru Capitală

În București, sâmbătă, vremea va fi închisă. În prima parte a zilei va ploua, apoi numai trecător vor mai fi condiții de burniță sau de ploaie slabă. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări, cu viteze în general de 45…50 km/h/. De asemenea, temperature maximă va fi de 6…8 grade C, iar cea minima de 3…4 grade C.

Duminică, în București vremea se va menține închisă și trecător vor fi condiții de burniță. Vântul va sufla moderat, temporar cu intensificări ziua, cu viteze în general de 45…50 km/h. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade C.

CITEȘTE ȘI:

METEO Vreme predominant rece, cu precipitații slabe în majoritatea regiunilor. Unde sunt așteptate ninsori puternice

Sfârșitul de săptămână vine cu ploi, lapoviță, ninsori si vreme rece. La munte se va depune un strat consistent de ZĂPADĂ