Meteorologii Accuweather au anunțat când vor veni PLOILE în București: Va ploua neîncetat, timp de trei zile
Când vin ploile în București? Este o întrebare care tot răsună pentru bucureștenii care au trăit cea mai călduroasă vară din istoria modernă a României.
Toamna din acest an a debutat tot cu temperaturi caniculare.
Vestea bună este că temperaturile încep să scadă, iar meteorologii de la Accuweather estimează șanse mari de ploaie. Sunt anunțate trei zile consecutive de ploi bogate, între 11 și 13 septembrie.
Va ploua atât în București, cât și în majoritatea țării. Este recomandat să purtați îmbrăcăminte adecvată și să aveți umbrelele la îndemână în aceste trei zile. Toamna vine nu doar cu temperaturi scăzute și ploi, dar și cu sezonul răcelilor.
În restul lunii, vremea va fi frumoasă și cu cer senin, iar temperaturile se vor situa în jur de 20-25 grade Celsius. Dar atenție: Nopțile vor fi răcoroase!
Vor fi valori termice în jur de 10-13 grade Celsius din a doua jumătate a lunii septembrie.
Săptămâna 09.09.2024 – 16.09.2024
Valorile termice vor fi ușor mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână pe întreg teritoriul României, dar mai ales în regiunile nord-estice.
Regimul pluviometric estimat pentru acest interval va fi excedentar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane.
Săptămâna 16.09.2024 – 23.09.2024
Temperaturile medii vor fi în general apropiate de cele normale pentru această perioadă, posibil ușor mai ridicate în regiunile extracarpatice.
Cantitățile de precipitații vor fi excedentare în regiunile estice și nord-estice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale pentru acest interval.
Săptămâna 23.09.2024 – 30.09.2024
Temperatura medie a aerului va avea valori ușor mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în toate regiunile.
Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru acest interval, la nivelul întregii țări, scrie CANCAN.