ANM a emis cod roșu și portocaliu de caniculă: Căldura extremă pune stăpânire pe România / Harta zonelor afectate
This browser does not support the video element.
Meteorologii ANM au emis o avertizare Cod roșu de caniculă și disconfort termic deosebit de accentuat, valabilă sâmbătă și duminică în Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova. Maximele vor ajunge la 41 de grade.
În regiunile Crișana, Banat, Oltenia, Muntenia și Moldova, valul de căldură se va intensifica, cu temperaturi maxime cuprinse între 37 și 41 de grade. Disconfortul termic va fi deosebit de accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități.
Minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, astfel că nopțile vor fi tropicale, menținând un nivel ridicat de disconfort.
Cod portocaliu în aproape toată țara vineri
În Maramureș, Transilvania, Dobrogea și în zona Carpaților Orientali, valul de căldură va persista și se va intensifica. Aici, maximele vor varia între 35 și 40 de grade, iar pe litoral între 32 și 35 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar ITU va depăși, de asemenea, pragul critic de 80 de unități.
Local, minimele termice nu vor coborî sub 20 de grade, caracterizând astfel nopți tropicale.
Maxime de până la 40 de grade Celsius, în București
Valul de căldură va fi intens, iar disconfortul termic deosebit de accentuat, se arată în prognoza specială pentru Capitală, emisă joi de ANM. Maximele vor ajunge la 40 de grade Celsius.
De joi, până vineri dimineața, la ora 9.00, în Capitală, valul de căldură va persista. Va fi caniculă și disconfort termic accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă va fi de 38-39 de grade, cea minimă nu va coborî sub pragul unei nopți tropicale și va fi de 20-23 de grade. Cerul va fi variabil. Vântul va sufla în general moderat ziua (viteze la rafală de până la 35-40 km/h), apoi slab.
De vineri până sâmbătă dimineața, valul de căldură, canicula și disconfortul termic accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 39 de grade, iar cea minimă, specifică nopții tropicale, va fi de 19-22 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla moderat (viteze la rafală de
până la 30-35 km/h).
Valul de căldură va fi intens și disconfortul termic deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități de sâmbătă până duminică dimineața, la ora 9.00. Temperatura maximă va fi de 39-40 de grade, iar cea minimă, specifică nopții tropicale, va fi de 21-23 de grade. Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla slab până la moderat.
De duminică până luni la ora 9.00, calul de căldură intens și disconfortul termic deosebit de accentuat se vor menține. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 40 de grade, iar cea minimă va fi de 22-23 de grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat.
Recomandări pentru populație
În fața acestor condiții meteo extreme, autoritățile recomandă evitarea expunerii prelungite la soare, hidratarea corespunzătoare și evitarea efortului fizic intens.
De asemenea, se recomandă ca persoanele vulnerabile, cum ar fi copiii, bătrânii și cei cu afecțiuni cronice, să fie protejate în mod special.
Sursa video: Realitatea Tv