Prima pagină » Vremea » Prognoza meteo, 10 martie 2021. Un nou episod de iarnă, inclusiv în București! Este cod galben de ninsori și vânt în Capitală și 14 județe

Prognoza meteo, 10 martie 2021. Un nou episod de iarnă, inclusiv în București! Este cod galben de ninsori și vânt în Capitală și 14 județe

Prognoza meteo, 10 martie 2021. Un nou episod de iarnă, inclusiv în București! Este cod galben de ninsori și vânt în Capitală și 14 județe

Potrivit prognozei meteo de miercuri, 10 martie 2021, în jumătatea de sud a țării vremea va deveni deosebit de rece pentru luna martie și închisă, cu precipitații în general moderate cantitativ (15-25 l/mp), în cea mai mare parte a intervalului.

Vor predomina ninsorile, iar pe alocuri se va depune strat de zăpadă, posibil consistent în Oltenia și Muntenia, dar la începutul intervalului în extremitatea de sud și în sud-est vor mai fi și ploi sau lapoviță, potrivit stirimeteo.com.

Izolat vor fi condiții de polei, iar la munte va ninge și se va depune strat nou de zăpadă, în special în Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură.

În restul țării valorile termice se vor situa, ușor sub mediile multianuale, cerul va fi temporar noros, iar precipitații slabe mai ales sub formă de ninsoare, se vor semnala local în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar la începutul zilei pe arii restrânse și în zona deluroasă din Banat și Crișana.

Vântul va sufla slab şi moderat, temporar cu unele intensificări în regiunile sudice și sud-estice, iar ziua și în cele nord-estice, în general, cu viteze de 40-60 km/h, trecător viscolind ninsoarea.

Temperaturile maxime se vor încadra între -1 și 7 grade, cu cele mai ridicate valori în Câmpia de Vest, iar cele minime între -7 și 2 grade. Izolat va fi ceață.

Cum va fi vremea în București, pe 10 martie 2021

În Capitală, vremea va fi închisă şi se va răci accentuat, devenind deosebit de rece pentru această dată. Se vor semnala precipitaţii moderate cantitativ (15 – 20 l/mp), predominant sub formă de ninsoare și se va depune strat de zăpadă.

Vântul va prezenta intensificări temporare, în general cu viteze de 40-50 km/h. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -3…-2 grade Celsius.

Avertizare meteo: Cod galben de ninsoare şi vânt în Capitală şi alte 14 judeţe din țară

Meteorologii au emis, marți, o avertizare cod galben de precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi vânt în Capitală şi alte 14 judeţe din jumătatea sudică a ţării. Vremea va fi deosebit de rece în aproape toată ţara, până joi.

Meteorologii atenţionează că avertizarea e valabilă pentru București și judeţele Călăraşi, Tulcea, Buzău, Giurgiu, Bucureşti, Prahova, Dâmboviţa, Teleorman, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Argeş, Mehedinţi, Caraş-Severin.

Codul galben intră în vigoare miercuri la ora 03.00 şi este valabil până joi, la ora 06.00. În acest interval, în Oltenia şi în cea mai mare parte a Munteniei, precum şi în zona Munţilor Banatului, în Carpaţii Meridionali şi în Carpaţii de Curbură, începând din a doua parte a nopţii de marţi spre miercuri (9/10 martie) şi până în dimineaţa zilei de joi (11 martie), temporar vor fi mai ales ninsori însemnate cantitativ (20-30 l/mp) şi se va depune strat de zăpadă, local consistent.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 8 martie – 5 aprilie.

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF – Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Marian Tănase are o experiență de peste 20 de ani în presa online. A absolvit Facultatea de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion în anul 2001, iar în 2002 se angaja deja la portalul Apropo.ro, ... vezi toate articolele

Citește și