Prognoza meteo, 18 decembrie 2020. Vremea menține la fel de caldă, pentru această dată

Publicat: 17 12. 2020, 16:45
Actualizat: 17 12. 2020, 16:51
Nu rata prognoza meteo, zilnic, pe Gândul.ro! (FOTO: Pixabay.com)

Potrivit prognozei meteo de vineri, 18 decembrie, vremea se va menține la fel caldă pentru această dată, mai ales în vestul țării.

În zonele joase de relief în cea mai mare parte a intervalului va persista nebulozitatea stratiformă, local se va semnala ceață și pe arii restrânse vor fi ploi slabe sau burniță.

La munte, înnorările vor fi temporare și cu precădere în nordul Carpaților Orientali, vor fi condiții de precipitații mixte și polei. Vântul va sufla cel mult moderat pe crestele montane și va fi în general slab în restul teritoriului.

Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 9 grade Celsius, cu cele mai ridicate valori în dealurile vestice, iar cele minime se vor situa, în general, între -4 și 4 grade Celsius, informează stirimeteo.com.

Cum va fi vremea în București, pe 18 decembrie

În Capitală, vremea se va menţine închisă şi, trecător, vor fi condiţii de burniţă. Vântul va sufla în general slab și, mai ales dimineaţa, este posibil să fie ceaţă.

Temperatura maximă va fi de 6-7 grade Celsius, iar cea minimă, mai ridicată decât în mod obişnuit la această dată, se va situa în jurul valorii de 2 grade Celsius.

Prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Ce temperaturi vor fi de Crăciun, de Revelion și de Sfântul Ion

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 15 decembrie 2020 – 11 ianuarie 2021.