Prognoza meteo, 30 decembrie 2020. Vremea se menţine deosebit de caldă, pentru această perioadă

Publicat: 29 12. 2020, 21:40
Actualizat: 30 12. 2020, 17:17
Nu rata prognoza meteo, în fiecare zi, pe Gândul.ro!

Potrivit prognozei meteo de miercuri, 30 decembrie, vremea se va menţine deosebit de caldă pentru această perioadă, când temperaturile maxime se vor încadra între 8-9 grade Celsius, în depresiuni, şi 16-17 grade Celsius, în Lunca Dunării și în Dobrogea.

Valorile minime vor fi cuprinse între 0 şi 9 grade Celsius, mai scăzute, spre -3… -2 grade Celsius, în estul Transilvaniei.

Vor fi înnorări persistente şi va ploua în Banat, Crişana şi Maramureş, unde, pe arii restrânse, se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi 15…25 l/mp şi local în Oltenia şi vestul Transilvaniei.

În zonele montane aferente, la altitudini mari, se vor semnala precipitaţii mixte şi izolat vor fi condiţii de polei. În celelalte regiuni, cerul va fi variabil, dar dimineaţa şi noaptea, pe alocuri, se va semnala ceaţă.

Vântul va continua să sufle tare la munte, în special pe crestele Carpaţilor Meridionali şi va avea intensificări, local şi temporar, în Dobrogea şi sudul Banatului şi izolat în rest.

Prognoza meteo în Bucuresți, pe 30 decembrie 2020

În Capitală, vremea se va menține deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă va fi de 14-15 grade Celsius, iar cea minimă, de 3-5 grade Celsius.

Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab până la moderat. Vor fi condiții de ceață, mai ales dimineața și noaptea.

Avertizare meteo de vânt puternic în toată țara până joi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, marți, o informare de vânt puternic valabilă pe tot teritoriul țării, în perioada 29 decembrie, ora 10:00 – 31 decembrie, ora 12:00, potrivit site-ului agenției de presă Agerpres.

Astfel, în intervalul menţionat, la munte vor fi perioade în care vântul va avea intensificări, mai ales în Carpaţii Meridionali, cu viteze de 60 – 70 km/h, iar la altitudini de peste 1.700 de metri, rafalele vor depăşi 90 km/h spulberând zăpada.

Meteorologii avertizează că vor fi, temporar, intensificări ale vântului şi în restul teritoriului, dar pe arii restrânse şi cu viteze mai mici.

Cum va fi vremea de Revelion. Posibile ploi în București în noaptea dintre ani

Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului în noaptea de Revelion, iar maximele termice ar urma să ajungă chiar și la 16 grade Celsius.

Potrivit prognozei meteo, în București sunt așteptate ploi în noaptea de Revelion, a informat Administrația Națională de Meteorologie (ANM) la solicitarea agenției Agerpres.

Astfel, în perioada 31 decembrie, ora 08:00 – 1 ianuarie, ora 08:00, vremea va fi în continuare deosebit de caldă pentru această perioadă din an, deşi valorile termice vor înregistra o scădere uşoară faţă de intervalul precedent în majoritatea zonelor.

Cerul va avea înnorări în cea mai mare parte a ţării, persistente în vest, centru şi nord şi cu caracter temporar în sud şi sud-est şi va ploua pe arii extinse, local moderat cantitativ.

Cum va fi vremea în București, în noaptea de Revelion?

Tot în perioada 31 decembrie, ora 08:00 – 1 ianuarie, ora 08:00, vremea va fi deosebit de caldă în București pentru data din calendar.

Cerul va avea înnorări temporare, iar spre seară vor apărea și ploile în Capitală. Vântul va sufla slab până la moderat.