PROGNOZA METEO. Cum va fi vremea de 8 martie
Temperaturi apropiate de normalul perioadei de 8 martie. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade, anunță meteorologii.
VREMEA DE 8 MARTIE
Vremea se va răci, dar valorile termice vor fi apropiate de cele normale la această dată, iar în regiunile sudice și sud-estice mai ridicate decât în mod obișnuit.
Cerul va avea înnorări și local va ploua, ziua în vestul, sud-vestul, nordul și centrul teritoriului, iar noaptea cu precădere în jumătatea de sud-est.
Trecător în estul Transilvaniei și în zona submontană a Moldovei vor fi posibile precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.
La munte treptat vor predomina ninsorile, cu precădere la altitudini mari. Izolat cantitățile de precipitații vor putea fi mai însemnate.
Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în regiunile sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 6 și 17 grade, iar cele minime între -1 și 10 grade, cu cele mai ridicate valori pe litoral.