Prima pagină » Vremea » Prognoza meteo. Cum va fi vremea în luna decembrie

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în luna decembrie

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în luna decembrie

Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a anunțat că luna decembrie va aduce ninsoare, viscol şi ceaţă în mai multe zone din ţară. „Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”.

„Luna de început a iernii, decembrie, se caracterizează printr-o gamă variată de fenomene meteorologice: ninsoare care asociată cu intensificări ale vântului determină producerea viscolului, fenomen ce se produce cel mai des în Câmpia Munteniei, în Dobrogea şi în estul Moldovei; ceaţă persistentă, mai ales în zonele de câmpie şi în depresiuni şi mai rar, lapoviţă şi ploaie. O influenţă deosebită asupra ţării noastre încep să aibă din această lună, dorsala anticiclonului est-european, care se extinde deasupra sud-estului Europei şi, într-o oarecare măsură, ciclonii mediteraneeni. Temperatura aerului marchează o scădere, în medie, cu 4 – 6 grade Celsius, faţă de ultima lună de toamnă”, precizează specialiştii ANM, potrivit Agerpres.

Din datele înregistrate în perioada 1961 – 2019 la staţiile meteorologice din reţeaua Administraţiei Naţionale de Meteorologie se constată că în luna decembrie, valori pozitive ale temperaturii se înregistreză pe suprafeţe extinse din sudul şi vestul ţării precum şi din Dobrogea. Astfel, cele mai mari valori, de peste 2 grade Celsius, sunt specifice sudului litoralului şi Depresiunii Oraviţa, iar cele cuprinse între 0 şi 2 grade Celsius caracterizează Dobrogea, Bărăganul, Lunca Dunării şi dealurile şi câmpiile din vestul ţării. Valori negative, cuprinse în intervalul -4 şi 0 grade Celsius, se regăsesc în Moldova, Transilvania, Maramureş şi în Dealurile Subcarpatice.

Potrivit ANM, temperatura medie scade la circa -6, respectiv -4 grade Celsius în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele montane, mediile de temperatură a aerului ating valori de -8 şi -6 grade Celsius, cu extindere mare în Carpaţii Orientali, dar şi în cei Meridionali unde, la altitudinile cele mai mari, coboară sub -8 grade Celsius.

Meteorologii prognozează strat de 5 centimetri de zăpadă în Bucureşti, luni

Temperaturile scad şi sunt posibile ninsori, în Capitală, de luni, de la ora 5.00. Stratul de zăpadă va măsura, izolat, cinci centimetri, anunţă Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

Vremea va fi închisă şi rece în Capitală, începând de luni.

La sfârşitul nopţii de duminică spre luni şi în prima parte a zilei de luni, temporar vor fi precipitaţii predominant sub formă de ninsoare şi se va depune strat de zăpadă, care va măsura în medie 3 – 5 centimetri şi izolat posibil peste 5 centimetri.

Vântul va sufla în general slab, iar temperatura maximă, pe parcursul zilei de luni, va fi de 0 – 1 grad.

Autor
Alisa Ioana a urmat cursurile în cadrul Facultății de Jurnalism si științele comunicării, secția de comunicare și relații publice. A intrat în presă încă din perioada studenției (anul ... vezi toate articolele

Citește și