Prognoza meteo în weekend. Cum va fi vremea pe 30 și 31 ianuarie 2021

Publicat: 30 01. 2021, 11:37
Actualizat: 30 01. 2021, 11:44
Gândul.ro îți oferă, zilnic, prognoza meteo!

Potrivit prognozei meteo de la acest sfârșit de săptămână, care coincide și cu sfârșitul lunii ianuarie, vremea se va încãlzi şi va deveni deosebit de caldã pentru aceastã datã, în majoritatea regiunilor, dar nu scăpăm de precipitațiile sub diverse forme.

Astfel, în vestul, centrul şi nordul ţãrii, vor fi înnorãri persistente şi temporar se vor semnala precipitaţii în general slabe, predominant sub formã de ploaie. La munte, precipitaţiile vor fi mixte, iar în zona înaltã va ninge.

În restul teritoriului, înnorãrile vor fi temporare şi numai pe arii restrânse va ploua slab. Pe alocuri, mai ales la începutul intervalului, vor mai fi depuneri de polei, potrivi stirimeteo.com.

Vântul va continua sã prezinte intensificãri la munte, în special pe creste, iar local şi în zonele mai joase de relief. Pe arii restrânse, mai ales dimineaţa şi noaptea, se va semnala ceaţã.

Temperaturile maxime se vor încadra între 3 grade Celsius, în depresiunile din estul Transilvaniei, şi 12-13 grade Celsius, în sudul Banatului şi în Oltenia, iar cele minime vor fi cuprinse între -4 şi 6 grade Celsius.

Prognoza meteo în București, pe 30 ianuarie 2021

În Capitală, vremea se va încãlzi faţã de zilele precedente, iar cerul va fi temporar noros şi doar trecãtor vor fi condiţii sã plouã slab. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificãri în cursul zilei, iar noaptea vor fi condiţii de ceaţã.

Temperatura maximã se va situa în jurul valorii de 8 grade, iar cea minimã va fi de -2…0 grade Celsius.

Prognoza meteo în țară, pe 31 ianuarie 2021

Vremea va continua să se încălzească și duminică, 31 ianuarie 2021, dar nu vom scăpa de precipitații. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 2 și 9 grade Celsius în toată țara, fiind mai ridicate decât în ultimele săptămâni din ianuarie, relatează A1.ro.

Așadar, după stratul de zăpadă depus în zilele anterioare, temperaturile ușor mai ridicate vor duce la topirea zăpezii pe timpul zilei. Totuși, cerul se va menține înnorat și se vor semnala ninsori în zona montană, cât și în Moldova.

Prognoza meteo în București, pe 31 ianuarie 2021

Și în Capitală vremea continuă să se încălzească și se vor înregistra 7 grade Celsius, la amiază, în timp ce temepratura minimă nu va mai scădea sub -2 grade Celsius. Cerul va fi parțial noros, cu șanse slabe de ploaie, iar vântul va sufla slab și moderat.

Prognoza meteo. Cum va fi vremea în următoarele patru săptămâni

Estimările meteorologice pentru patru săptămâni sunt realizate de către ECMWF –ANM a făcut publică prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. Află, în continuare, ce temperaturi și ce cantități de precipitații vor fi în România în intervalul 01 februarie – 01 martie.

Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată. Este estimată media săptămânală a abaterilor temperaturii aerului și a cantităților de precipitații față de media perioadei 1993-2016.

Prognoza meteo până pe 7 februarie 2021

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 25 ianuarie, prognoza până pe 7 februarie 2021. Vremea se răcește în următoarele zile, apoi temperaturile vor urca. Precipitații sunt așteptate în intervalul 31 ianuarie – 3 februarie.