Prognoza meteo pentru 25 și 26 octombrie. Vremea se va menține rece pentru această perioadă
Vremea se va menține rece, luni și marți, în toată țara. Luni, în București, vremea va fi frumoasă, dar rece, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
Luni, în țară: Vremea va fi rece pentru această perioadă în special în cursul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 8 și 16 grade, iar cele minime se vor încadra între -3 și 7 grade, mai scăzute în depresiuni. Cerul va fi mai mult senin în regiunile intracarpatice și variabil în rest, cu înnorări temporare în cursul zilei în Dobrogea și în dealurile Olteniei și Munteniei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, unde se vor atinge viteze de 55…60 km/h, iar trecător și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, în zonele joase se va semnala ceață.
Marți, în țară: Vremea se va menține rece în cea mai mare parte a țării, în special în timpul nopții. Temperaturile maxime se vor situa între 9 și 16 grade, iar cele minime între -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 10 grade pe litoral. În Dobrogea, sudul Moldovei, Muntenia și parțial în Oltenia, norii de nivel jos vor persista în cea mai mare parte a intervalului, iar cu totul izolat în cursul zilei vor fi condiții de burniță sau ploaie slabă. În celelalte regiuni, cerul va fi mai mult senin. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în sudul Banatului, în regiunile estice și în zona Carpaților Meridionali. Dimineața și noaptea, pe alocuri în zonele joase va fi ceață.
Luni, în București: Vremea va fi în general frumoasă, dar rece pentru această dată. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 12 grade, iar cea minimă va fi 0…3 grade.