Prognoză meteo specială pentru Capitală, valabilă până joi. Cum vor fi temperaturile

Publicat: 12 11. 2019, 12:18

Începând de marți și până joi, la ora 8:00 în Capitală vor fi înregistrate temperaturi „cu mult peste cele specifice acestei perioade din an”, cu maxime de până la 22 de grade și minime de 10…12.

„Cerul va fi variabil, cu înnorări mai ales în cursul nopților și al dimineților. Vântul va deveni în general moderat, temporar cu viteze de 35…40 km/h pe parcursul zilei de miercuri (13 noiembrie)”, anunță meteorologii.

Potrivit ANM, în cursul zilei de joi, cerul va fi noros, mai ales în a doua parte a zilei.

„Vântul va sufla moderat, cu cel mult 25…30 km/h. Deși în scădere față de zilele anterioare, valorile termice se vor situa în continuare peste cele normale ale datei, cu o maximă în jurul a 17 grade”, mai transmit meteorologii ANM.