România, traversată de un val de praf din Asia Centrală. Zonele în care calitatea aerului ar putea fi afectată

Publicat: 03 09. 2024, 16:09
Actualizat: 03 09. 2024, 16:11
România va fi traversată de un val de praf din Turkmenistan

Un val de praf din Asia Centrală va traversa România, în următoarele două zile. În intervalul 4 – 5 septembrie 2024, meteorologii anunță că particulele de praf vor tranzita mai multe zone, inclusiv Ucraina și Republica Moldova. Calitatea aerului ar putea fi afectată, în acest caz, în anumite zone ale țării.

România va fi traversată de un val de praf în perioada 4 – 5 septembrie 2024. Potrivit meteorologilor, particulele de praf vor tranzita, îndeosebi, estul și nord-estul țării. Meteorologii anunță vreme instabilă pentru următoarele zile. Valul de praf provine din deșertul Karakum, Turkmenistan. Acesta urmează să fie transportat de curenții de aer peste Marea Caspică. În cele din urmă, particulele de praf vor ajunge în Ucraina, Republica Moldova și România.

„4 – 5 Septembrie, praf peste România. Transport de praf dinspre Asia Centrală, mai exact din deșertul Karakum – Turkmenistan, peste Marea Caspică spre Ucraina, Republica Moldova și România”, anunță Meteoplus.

Vezi și CANICULA pune stăpânire pe România, la începutul lunii septembrie. Unde se vor înregistra cele mai mari temperaturi

România va fi traversată de un val de praf din Turkmenistan

Specialiștii avertizează asupra acestui fenomen. Odată inspirate, particulele de praf pot provoca sau declanșa anumite probleme de sănătate. Printre acestea se numără alergiile sau problemele respiratorii. De exemplu, un medic din Timișoara a explicat ce se întâmplă în cazul persoanelor care inspiră particulele provenite de la valul de praf saharian.

„În cazul persoanelor care nu au afecțiuni pulmonare, valul de praf saharian poate duce la dezvoltarea unor rinite alergice sezoniere cu iritații la nivelul gâtului, a nasului și chiar lăcrimare. În zilele în care se anunță prezența unui nor de praf saharian, recomandăm evitarea deplasărilor, mai ales a persoanelor care au afecțiuni pulmonare grave și purtarea unei măști de protecție”, a precizat un medic de la Spitalul „Victor Babeș” din Timișoara, conform Mediafax.

Vezi și Raed Arafat, după inundațiile de pe LITORAL: „Să ne așteptăm la astfel de fenomene meteo extreme. Nu doar în Constanța, și în alte zone”

Pe lângă valul de praf provenit din Turkmenistan, România se confruntă cu schimbări de temperatură. În următoarele două săptămâni, în anumite zone ale țării se vor înregistra precipitații, dar și o ușoară scădere a temperaturii.

Sursă foto: colaj Pixabay / meteoromania.ro