Prima pagină » Vremea » Se întorc ninsorile. Zonele în care se va așterne un nou strat de zăpadă, va bate vântul și se va forma polei. Avertismentul meteorologilor

Se întorc ninsorile. Zonele în care se va așterne un nou strat de zăpadă, va bate vântul și se va forma polei. Avertismentul meteorologilor

Se întorc ninsorile. Zonele în care se va așterne un nou strat de zăpadă, va bate vântul și se va forma polei. Avertismentul meteorologilor
Detalii pe Gândul.

Meteorologii avertizează că, temporar, vor fi precipitații în majoritatea regiunilor.

Va ninge, dar vor fi și perioade în care se vor semnala precipitații sub formă de lapoviță și ploaie cu depunere de polei, în special în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și Banat și pe arii mai restrânse în restul teritoriului.

Ninsorile vor fi moderate cantitativ, îndeosebi în sud-vestul țării, iar în zona Munților Banatului și în cea de vest a Carpaților Meridionali se va depune strat nou de zăpadă mai consistent.

Temporar intensificări ale vântului vor fiîn sudul Banatului, unde rafalele vor atinge în general 55-60 km/h, precum și în zona montană înaltă, cu viteze de 70-90 km/h, viscolind ninsoarea și spulberând zăpada.

Unele intensificări ale vântului, dar la cote mai reduse, de 40-50 km/h, vor fi și în regiunile extracarpatice.

Recomandarea video

Mediafax
Cu cât s-au scumpit sărbătorile românilor? Fiscaliști: Masa tradițională de Crăciun, bradul și cadourile „modeste” costă 500 de euro în 2025
Digi24
EXCLUSIV Dispare rețeta de la medicul de familie. O nouă platformă din Sănătate va fi funcțională din august, anunță ministrul Rogobete
Cancan.ro
După 'jihadul' din online, vine contraatacul fostei soții: 'Lupt cu oricine și-ar permite să deranjeze liniștea familiei mele'
Prosport.ro
FOTO. Mădălina Ghenea le-a tăiat răsuflarea tuturor când a apărut așa la filmări
Adevarul
Serviciile ucrainene lovesc greu în armata rusă. Un avion-cheie a fost scos din luptă înainte de distrugerea submarinului din Novorossiisk
Mediafax
Nicușor Dan a gustat colăcei în timp ce colindătorii cântau la Cotroceni. Mirabela Grădinaru nu a cedat poftelor
Click
Orașul care va avea primul tren suspendat din România
Digi24
Capelă din București cu figuri legionare: o treime din suma pentru picturi, acoperită de stat. Ce spune Secretariatul pentru Culte
Cancan.ro
Prognoza meteo pentru miercuri, 24 decembrie 2025. Cum va fi vremea în toată țara, în Ajunul Crăciunului
Ce se întâmplă doctore
Cum se menține în formă Ricky Martin, la 53 de ani! Zeul latino care sfidează timpul
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Brandul chinezesc ce depășește pragul de 1.000 de unități vândute în România, la câteva luni de la lansare
Descopera.ro
Structuri misterioase detectate în Cosmos!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Soțul tău are o amantă tânără! Îmi pare rău!
Descopera.ro
Test de cultură generală. Care este animalul cu cea mai puternică mușcătură?