Prima pagină » Vremea » Vânt și posibile ninsori. Cum va fi vremea în următoarele zile, în țară și în Capitală

Vânt și posibile ninsori. Cum va fi vremea în următoarele zile, în țară și în Capitală

Vânt și posibile ninsori. Cum va fi vremea în următoarele zile, în țară și în Capitală
ANM a dat publicității prognoza meteo pentru marți și miercuri, în țară și în București.

ÎN ȚARĂ (marți): Valorile termice, în special cele nocturne, se vor situa cu mult sub cele climatologic specifice acestei date și vor caracteriza o vreme deosebit de rece, la nivelul întregii țări. Cerul va fi variabil cu înnorări temporare, în regiunile sudice și estice – mai ales în prima parte a zilei, iar spre sfârșitul nopții în vest și în nord, unde doar izolat vor fi fulguieli, trecător posibil și burniță. La munte, izolat va mai ninge slab. Vântul va sufla slab până la moderat cu unele intensificări în jumătatea de sud a Moldovei, Bărăgan, Dobrogea și zona montană înaltă. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 8 grade, iar cele minime vor fi cuprinse, în general, între -12 și -2 grade, cu cele mai scăzute valori în depresiuni. Pe spații mici, în special în zonele joase din centrul țării, va fi ceață.

ÎN ȚARĂ (miercuri): Vremea se va menține deosebit de rece pentru această perioadă din an, în cea mai mare parte a țării, deși valorile termice vor marca o ușoară creștere. Cerul va fi variabil în sud-est, iar în restul teritoriului, dar mai cu seamă în interiorul arcului carpatic și la munte, se va înnora treptat. Îndeosebi spre seară și în cursul nopții, vor fi precipitații slabe în Crișana, Maramureș, nord-vestul și nordul Transilvaniei și izolat în nordul Banatului și nordul Moldovei, sub formă de ninsoare care se va transforma în lapoviță și ploaie, favorizând producerea de polei. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane și în Delta Dunării. Dimineața, dar în special noaptea, pe arii restrânse, va fi ceață. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 8 grade, iar cele minime vor avea valori de la -8…-9 grade în depresiuni, până în jurul a 2 grade în sudul Banatului.

LA BUCUREȘTI (marți):  Vremea va fi deosebit de rece. Cerul va fi variabil, cu înnorări în prima parte a zilei, când vor mai fi condiții de fulguială sau, trecător, posibil, burniță. Vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi de 5…6 grade, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.

Autor

Citește și