VIDEO | Ninsoare în mijlocul verii în România. Locul unde au apărut fulgi de nea în luna iulie
This browser does not support the video element.
În ciuda temperaturilor înalte din țară, există zone unde termometrele indică sub zero grade și, astfel, ninge chiar în mijlocul verii.
Este vorba despre masivul Bucegi. La stația meteo de la Vârful Omu, temperaturile au fost negative, iar cei care se aflau acolo au putut vedea fulgi de nea în mijlocul lunii iulie.
Imaginile au fost surprinse de Sergiu Olteanu și au fost repostate de pagina de Facebook Meteo Plus.
Cum va fi vremea în luna iulie
Meteorologii spun că temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țară.
Săptămâna 11 – 18 iulie
Temperaturile medii vor fi ușor mai ridicate decât cele normale pentru acest interval, în toată țară. Regimul pluviometric va fi deficitar în regiunile intracarpatice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.
Săptămâna 18 – 25 iulie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămâna, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioada vor fi deficitare în regiunile vestice și nord-vestice, iar în rest vor fi în general apropiate de cele normale.