Vin ploile în toată țara, iar în vestul Meridionalilor va ninge. Anunțul meteorologilor

Publicat: 07 11. 2017, 11:44

„Vom avea ploi de mâine (miercuri – n.red.) seară, până joi seara, însă vor fi slabe – trec dinspre sud-est către centru și nord-vest. O să fie aspect închis în toată țara. Nu sunt cantități mari de apă. Poate prin sud-vest se vor atinge 15-20 de litri pe metrul pătrat, ceea ce înseamnă puțin. De miercuri după-amiază, ploile încep în sud-vest, apoi de miercuri noapte spre joi în vest și în sud – Banat Crișana, Oltenia, Muntenia -, iar pe parcursul zilei de joi, în mare parte din țară”, a declarat pentru MEDIAFAX meteorologul de serviciu Mihai Timu.

Potrivit sursei citate, în București, ploile vor apărea începând de miercuri noapte și vor continua și joi.

„Temperaturile rămân apropiate de normal, între 8 și 16 grade, la nivelul întregii țări. De asemenea, e posibil să fie lapoviță și ninsori în vestul Meridionalilor”, a mai precizat meteorologul.