VREME extremă: cod galben de caniculă în 19 județe, furtuni în sudul, estul și centrul țării
This browser does not support the video element.
VREMEA. În județele Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Vâlcea, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Giurgiu, Ilfov, Prahova, Ialomița, Călărași, Brăila, Buzău, Galați, Vaslui, Bacău și Vrancea, avertizate cu cod galben, temperaturile vor atinge frecvent 35-37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități, potrivit Administrației Naționale de Meteorologie.
În cursul zile de joi ar putea fi instabilitate atmosferică în centrul și estul țării, precum și în zonele montane, iar seara și în sud și sud-est, fiind prognozate ploi torențiale, vijelii, frecvente descărcări electrice și local căderi de grindină.
Directorul ANM a atras atenția că România va traversa o perioadă cu intervale scurte de coduri portocalii sau roșii de temperaturi extreme, ce vor alterna cu instabilitate, dar aceste intervale nu vor fi atât de violente ca în partea de vest a Europei, unde sunt țări sub cod roșu de o săptămână.
„Numai că trebuie să fim atenți că până la sfârșitul lunii vor fi temperaturi de peste 30 de grade. Chiar dacă nu vom ajunge la 35-40, o lună de zile cu temperaturi de 30 de grade este o perioadă grea, pentru că este posibil să ne ducă în foarte multe zone din România la secetă extremă”, a spus Ion Sandu.