Prima pagină » Vremea » Vreme în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Vreme în general instabilă. PROGNOZA METEO pentru weekend

Detalii pe Gândul

Sâmbătă

ÎN ȚARĂ

Instabilitatea atmosferică se va manifesta prin înnorări temporare, mai accentuate în cursul după-amiezii și al serii când, pe arii relativ extinse, vor fi averse și descărcări electrice. În restul teritoriului, vremea va fi în general frumoasă și călduroasă, mai ales în zonele de câmpie, fenomene asociate instabilității atmosferice urmând să apară, la începutul nopții, local în regiunile est-sud-estice.

Izolat, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și vor fi condiții de căderi de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări pe crestele montane, dar de scurtă durată, asociat averselor, și în restul regiunilor. Valorile termice maxime se vor încadra între 22…23 de grade în Maramureș și nordul Moldovei și 34 de grade în sudul Olteniei, iar minimele între 9…10 grade în depresiuni și 20 de grade pe litoral.

BUCUREȘTI

Vremea va deveni călduroasă. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, în orele serii, când vor fi condiții pentru ploi de scurtă durată. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 31 de grade, iar cea minimă va fi de 17…18 grade, ușor mai scăzută în zona preorășenească.

 

Duminică

Vremea va fi în general frumoasă, iar în sudul și sud-vestul țării, local, se va menține călduroasă, în timp ce în restul zonelor valorile termice se vor situa în jurul mediilor, climatologic, specifice perioadei. Cerul va fi variabil, cu înnorări după-amiaza și seara în nord-estul teritoriului și în zona montană, îndeosebi a Carpaților Orientali unde, doar izolat, vor fi ploi de scurtă durată, posibil și descărcări electrice.

Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 23…24 de grade în Maramureș și nordul Moldovei și 33 de grade în Oltenia, iar cele minime, în general, între 9 și 19 grade.

 

Citește și