Vreme neobișnuit de caldă în București. Luni, 28 decembrie, vor fi 14 grade Celsius în Capitală!

Publicat: 28 12. 2020, 10:59

Nici n-ai spune că urmează Revelionul, la cum se prezintă vremea în Capitală. Luni, 28 decembrie, bucureștenii au avut parte de timp frumos încă de la primele ore ale dimineții, spre surprinderea generală, dat fiind ploaia căzută duminică și atmosfera încărcată.

Mai mult, Administraţia Naţională de Meteorologie vine cu o veste excelentă pentru locuitorii Capitalei.

ANM anunță cer variabil și vânt slab

Astfel, vremea se va încălzi semnificativ în Bucureşti pe parcursul zilei de luni, iar temperatura maximă va fi în jur de 14 grade Celsius!

Vorbim despre o valoare cu mult mai ridicată decât în mod normal la această dată, potrivit prognozei speciale pentru Capitală realizate de Administraţia Naţională de Meteorologie. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab şi moderat (viteze de 15 – 20 km/h).

În intervalul 28 decembrie, ora 20:00, 29 decembrie, ora 10:00, cerul va avea înnorări şi vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab până la moderat (cu viteze de cel mult 15 km/h). Temperatura minimă, mult mai ridicată faţă de norma perioadei, va fi de 3 – 5 grade Celsius.