VREMEA. Alertă de caniculă în toată țara, până duminică
Informarea meteorologică de caniculă a intrat în vigoare joi și expiră duminică.
Meteorologii avertizează că în regiunile extracarpatice, valul de căldură se va extinde și se va intensifica, iar în zonele de câmpie și podiș din Oltenia, Muntenia, Moldova și Dobrogea, vremea va fi caniculară, în orele amiezilor se vor înregistra local temperaturi maxime de 37 de grade Celsius.
În cursul nopților, minimele termice se vor situa în jurul a 20 de grade Celsius.
Potrivit ANM, disconfortul termic va fi accentuat și indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în Câmpia Română, dar pe arii restrânse și în restul teritoriului.
Meteorologii mai precizează însă că și instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată.
Astfel, local vor fi averse, izolat torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și, posibil, grindină, în zilele de joi și vineri (28 și 29 iulie) mai ales în regiunile vestice, nordice și centrale, iar sâmbătă și duminică (30 și 31 iulie) îndeosebi în est, centru și zona de munte.