VREMEA. ANM: Ninsoarea va continua seara în județele sub cod roșu, în serile de joi-vineri va fi foarte frig
VREMEA. Ninsoarea va continua miercuri seara în județele aflate în prezent sub cod roșu, iar vântul va fi intens, dar va scădea în cursul zilei de joi, pentru joi seara și vineri seara fiind însă așteptate, în sud-est, temperaturi foarte scăzute, de până la minus 15 grade Celsius, a anunțat directorul ANM.
„Județele care se află acum în cod roșu după ora 22.00 rămân în cod portocaliu, deoarece va continua să ningă, iar vântul va fi destul de intens. Mâine dimineața, atât intensitatea și ninsoarea, cât și vântul încep să scadă. După ora 10.00, chiar dacă sud-estul nu se mai încadrează în niciun cod, vântul va continua să bată până spre seară, dar undeva la 40-45 kilometri pe oră”, a spus directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu.
El a mai precizat însă că, joi seara și vineri seara, vor fi temperaturi foarte scăzute, de până la minus 15 grade Celsius.
Pentru săptămâna viitoare se așteaptă ca vântul să crească din nou în intensitate, pe 2 și 3 februarie, în sudul țării, dar fără precipitații.
Membrii comandamentului de iarnă, reunit la Guvern, au extins stare de alertă pentru celelalte județe avertizate, miercuri, prin cod roșu, respectiv Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea, după ce această stare a fost declarată, luni, pentru județele Buzău, Brăila și Vrancea.
Județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea se află sub avertizare cod roșu de viscol, miercuri, între orele 15.00 și 22.00.
Potrivit avertizării nowcasting cod roșu de viscol, emisă de Administrația Națională de Meteorologie (ANM), în județele Brăila, Buzău, Ialomița, Călărași, Constanța și Tulcea vor fi intensificări ale vântului, cu rafale de peste 85 de kilometri pe oră, ninsoare abundentă, zăpadă puternic viscolită și troienită, vizibilitatea fiind redusă spre zero.
ANM a precizat că până la ora 12.00, în zonele avertizate, vântul și ninsoarea au fost în intensificare progresivă.
Cele șase județe vor fi sub avertizare codul roșu de viscol de la ora 15.00 până la ora 22.00.