VREMEA. Avertizare cod galben de ploi, vânt puternic și temperaturi scăzute

Publicat: 22 10. 2014, 11:07

Potrivit avertizării cod galben, emisă de Administrația Națională de Meteorologie, de miercuri, ora 21.00, până joi, la ora 23.00, în județele Timiș, Caraș-Severin, Hunedoara, Mehedinți, Gorj, Vâlcea, Argeș și Sibiu va ploua, iar cantitățile de apă vor depăși 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat 40 – 60 de litri pe metru pătrat. În Munții Banatului și în vestul Carpaților Meridionali vor fi și precipitații sub formă de lapoviță sau ninsoare.

Ploi pe arii extinse se vor semnala în cea mai mare parte a țării, dar mai ales în jumătatea de sud-vest, unde vremea se va răci accentuat, iar vântul se va intensifica treptat.

Începând de joi noapte, ploile se vor extinse și vor cuprinde, până vineri, la ora 23.00, aproape toată țara, iar în toate regiunile vor fi temperaturi scăzute.

În toate zonele de munte și de deal se vor cumula cantități de peste 20 – 25 de litri pe metru pătrat și izolat peste 40 – 50 de litri pe metru pătrat. Vântul va avea intensificări locale cu viteze ce vor depăși temporar 50 – 60 de kilometri pe oră.

În a doua parte a nopții de joi spre vineri și în cursul zilei de vineri, ploile se vor transforma în lapoviță și ninsoare în Carpații Orientali și în jumătatea de nord a Moldovei. Trecător va ninge și pe crestele celorlalte masive montane.

Județele care de joi noapte vor fi sub avertizare cod galben sunt: Caraș-Severin, Mehedinți, Gorj, Hunedoara, Alba, Cluj, Sibiu, Vâlcea, Brașov, Covasna, Harghita, Argeș, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Iași, Botoșani, Suceava, Bistrița-Năsăud, Maramureș și Mureș.

Vremea se va menține deosebit de rece până spre sfârșitul lunii octombrie, a precizat ANM.