VREMEA. ANM a emis în această dimineață cinci avertizări de cod galben de ceașă, pentru județele Brașov, Covasna, Harghita, Dolj, Olt, Vrancea, Galați, Bacău, Neamț, Vaslui, Teleorman, Brăila, Giurgiu, Ilfov (inclusiv București), Călărași, Ialomița, Buzău, Dâmbovița, Prahova, Argeș, precum și regiunea Dobrogea. Ceața determină reducerea vizibilității local sub 200 m și izolat sub 50 m. În anumite zone se înregistrează și chiciură.
VREMEA în țară
La deal și la munte, vremea va fi mai caldă decât în mod normal în această perioadă a anului, iar cerul variabil. În zonele joase de relief, va fi nebulozitate joasă local persistentă și, mai ales dimineața și noaptea, se va semnala ceață, care trecător poate fi însoțită de burniță sau fulguială. În cursul zilei, în nord-vestul țării, izolat, vor fi precipitații slabe, predominant sub formă de ploaie și vor fi condiții de polei în primele ore ale intervalului. Vântul va sufla slab până la moderat, cu unele intensificări pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între -2…0 grade în zonele cu nori sau ceață persistentă și 11…12 grade în Subcarpații Sudici, iar cele minime se vor situa între -8 și 2 grade, ușor mai coborâte în depresiuni, spre -10 grade.
VREMEA în București
Cerul va avea înnorări și, mai ales dimineața și noaptea, va fi ceață. Vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 1 grad, iar cea minimă va fi de -4…-2 grade.