Vremea este rece și mohorâtă în sud și sud estul țării. Cum se anunță temperaturile până la sfârșitul săptămânii
Chiar dacă temperaturile au crescut uşor, vremea continuă să fie mohorâtă, iar temperaturile sunt normale pentru această perioadă din an. Potrivit meteorologilor, maximele nu vor depăşi 13 grade în zonele de deal și se anunţă ploi slabe şi burniţă, iar la munte, lapoviţă şi ninsori.
Valorile termice se vor situa în jurul celor specifice pentru acest interval, în toate regiunile, iar Regimul pluviometric va fi deficitar la nivelul întregii țări, dar mai ales în zonele montane, a anunțat Administraţia Naţională de Meteorologie(ANM).
Astfel, potrivit meteorologilor, săptămâna începe cu vreme predominant închisă în sudul şi estul ţării, unde nebulozitatea de nivel jos va persista şi trecător se vor semnala ploi slabe sau burniţă. În restul teritoriului vremea va fi frumoasă, cu cer variabil, iar dimineaţa şi noaptea, pe spaţii mici vor fi condiţii de ceaţă. Vântul va sufla slab şi moderat, cu uşoare intensificări în sud, sud-est şi pe crestele montane. Temperaturile maxime se vor încadra între 7 şi 13 grade, iar cele minime între -1 şi 8 grade, potrivit Adevărul.
În Capitală se anunţă trecător burniţă sau ploaie slabă. Vântul va sufla slab şi moderat. Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 11 grade, iar cea minimă va fi de 5…6 grade.
Cel mai cald, în vestul și nord-vestul țării
Vremea se va menţine predominant închisă, marți, în regiunile sudice şi parţial în cele estice unde nebulozitatea joasă va persista în cea mai mare parte a intervalului, izolat va fi ceaţă, iar trecător vor mai fi condiţii de burniţă. În restul, ţării vremea va fi predominant frumoasă, cu cer mai mult senin şi pe alocuri ceaţă în zonele joase, îndeosebi dimineaţa şi noaptea.
Vântul va sufla slab şi moderat, cu intensificări în sudul Banatului, unde se vor depăşi la rafală 60…70 km/h, iar pe arii restrânse şi la intensitate mai redusă şi în nordul Moldovei, pe litoral şi în zona Carpaţilor Meridionali. Cele mai ridicate temperaturi vor fi cuprinse între 5 şi 13 grade, cu valorile maxime în zonele de deal din vestul şi nord-vestul teritoriului, iar cele minime se vor situa, în general, între -5 şi 5 grade.
Conform meteorologilor, în Bucureşti temperatura maximă va fi n jurul valorii de 8 grade, iar cea minimă va fi de 3…4 grade.
Miercuri, 17 noiembrie, nebulozitatea de nivel jos va mai persista local în sudul şi estul teritoriului, iar în rest, pe parcursul zilei cerul se va menţine mai mult senin, apoi se va înnora treptat. Spre sfârşitul intervalului, vor fi posibile ploi slabe în regiunile vestice şi nord-vestice, iar în zona de munte aferentă precipitaţii mixte.
Vântul va continua să prezinte unele intensificări în sudul Banatului, iar în celelalte regiuni va sufla slab şi moderat. Temperaturile maxime se vor încadra între 5 şi 13 grade, iar cele minime între -4 şi 6 grade, mai coborâte în depresiunile din estul Transilvaniei. În zonele joase de relief, îndeosebi dimineaţa şi noaptea, pe arii restrânse se va semnala ceaţă, potrivit meteorologilor.
În Capitală, se va înnora, iar vântul va sufla slab până la moderat. Temperatura maximă va fi în jurul valorii de 10 grade, iar cea minimă va fi de 1…3 grade. Spre sfârşitul intervalului vor fi condiţii de ceaţă.
Începând de joi, aria precipitaţiilor se va extinde, iar valorile termice vor fi apropiate de mediile multianuale specifice pentru a doua decadă a lunii noiembrie. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată în vestul, nordul şi centrul ţării, precum şi în zonele de munte.
În Bucureşti, valorile termice diurne din timpul zilei vor fi uşor mai ridicate decât în zilele precedente, iarProbabilitatea pentru precipitaţii se va menţine redusă, dar mai ales în timpul nopţilor şi dimineţilor vor fi condiţii de ceaţă, arată sursa citată.