VREMEA. Informare de la ANM. Instabilitate atmosferică accentuată în 18 și 19 mai!

Publicat: 18 05. 2020, 15:48
O furtună tropicală, cu vânt puternic și ploi abundente, va lovi Grecia (FOTO: Pixabay)

Administraţia Naţională de Meteorologie nu aduce vești prea bune pentru săptămâna 18-24 mai 2020. Din contră, zilele de luni și marți vor fi marcate de instabilitate atmosferică accentuată, la nivelul întregii țări, avertizează meteorologii de serviciu.

Avertizarea ANM este valabilă la nivelul întregii ţări până joi dimineaţa. Conform prognozei, în intervalul 18 mai, ora 22:00 – 21 mai, ora 9:00, vor fi perioade de timp în care instabilitatea atmosferică va fi accentuată, îndeosebi în regiunile sud-vestice, sudice şi centrale, precum şi în zonele de munte.

Aceasta se va manifesta prin averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi pe arii restrânse vijelii şi căderi de grindină.

De asemenea, în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantităţile de apă vor depăşi 15 – 25 l/mp, iar mai ales în cursul zilei de miercuri (20 mai) şi în noaptea de miercuri spre joi (20/21 mai) pe arii restrânse 35 – 40 l/mp.

ANM precizează că, în funcţie de evoluţia şi intensitatea fenomenelor meteorologice, va actualiza informarea emisă luni.