VREMEA. Informare de ploi și furtuni pentru toată țara, până miercuri noapte
VREMEA. Potrivit meteorologilor, în intervalul menționat, în Maramureș, Transilvania, Oltenia, precum și în zonele de deal și munte vor fi perioade de timp cu instabilitate atmosferică accentuată, care se va manifesta prin averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului.
Fenomenele vor fi mai frecvente și mai intense în cursul după-amiezelor, când ploile vor avea și caracter torențial, astfel că pe arii restrânse cantitățile de apă vor depăși 20 de litri/metrul pătrat, iar, izolat, cu precădere în Carpații Meridionali, vor depăși 40 de litri/metrul pătrat.
Vor fi condiții de grindină, avertizează ANM.