VREMEA. Prognoza meteo pentru 15 și 16 mai. Cât mai țin ploile
VREMEA. Miercuri vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, însă de joi temperaturile cresc în toată țara. În București, vremea va fi predominant frumoasă, potrivit prognozei ANM.
VREMEA ÎN ȚARĂ (miercuri): În nordul, vestul și centrul țării, precum și în toată zona montană vremea va fi relativ răcoroasă, cerul va avea înnorări și, mai ales pe parcursul zilei, va ploua local. Izolat vor fi posibile descărcări electrice, iar cantitățile de apă cumulate vor putea depăși 15-20 l/mp. În restul teritoriului valorile termice vor fi în jurul mediilor climatologice pentru mijlocul lunii mai, local chiar mai ridicate decât normal, cerul va fi variabil, iar ploile vor fi posibile cu totul izolat. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 17 și 26 de grade, iar cele minime între 6 și 16 grade, ușor mai scăzute în depresiuni.
VREMEA ÎN ȚARĂ (joi): Valorile termice vor marca o creștere în toată țara, vremea devenind caldă pentru această dată, chiar deosebit de caldă în regiunile sudice, cu maxime între 22 și 29 de grade, mai ridicate în Câmpia Română. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări și izolat ploi slabe, ziua în nord-est, iar noaptea în vest și în sud-vest. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile minime se vor încadra între 8 și 18 grade, mai mici în depresiunile intramontane, spre 5 grade.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Vremea va fi predominant frumoasă, iar regimul termic va fi caracterizat de valori ușor peste cele normale în această perioadă din an, cu o maximă de 25-26 de grade și o minimă de 10-12 grade. Cerul va fi variabil, iar vântul va sufla slab și moderat.
Informații meteo noi găsiți în fiecare zi în secțiunea VREMEA.