VREMEA. Prognoza meteo pentru 27 și 28 noiembrie UPDATE
VREMEA va fi rece, iar ploile se vor transforma în ninsori. Va ninge pe arii mai extinse în Banat și Oltenia, unde vor fi mai consistente și local în Muntenia, iar în Dobrogea vor fi precipitații slabe mixte, potrivit ANM.
VREMEA UPDATE 27 noiembrie. ANM a emis o nouă avertizare de cod galben de ninsori și intensificări ale vântului, valabilă până astăzi la ora 21:00. În intervalul menționat, în vestul și sudul Olteniei, precum și în sudul Munteniei va mai ninge, cantitățile de precipitații vor depăși local 10 l/mp și se va depune strat proaspăt de zăpadă.
În sudul Banatului și în celelalte județe ale Munteniei, inclusiv în zona municipiului București, vor mai fi posibile ninsori slabe. Vântul va mai avea intensificări în regiunile estice și sud-estice, cu viteze de 55-65 km/h. În noaptea de miercuri spre joi vor fi temperaturi negative în toată țara, iar în estul Transilvaniei va fi ger (valori sub -10 grade).
VREMEA UPDATE 27 noiembrie. Astăzi, până la ore 14:00, există o avertizare de cod galben ninsori, intensificări ale vântului și viscol, emisă de ANM pentru partea de sud-vest a României. În intervalul menționat, în Banat, Oltenia și vestul Munteniei, precum și în Munții Banatului și zona Carpaților Meridionali, va ninge, iar local și temporar vântul va avea intensificări, viscolind zăpada. Cantitățile de precipitații vor depăși 15…20 l/mp, iar stratul de zăpadă va fi mai consistent.
În centrul și estul Munteniei, inclusiv în zona municipiului București, ninsorile vor fi slabe cantitativ, dar vântul va avea intensificări cu viteze de 50-55 km/h și temporar 65-70 km/h.
ÎN ȚARĂ (miercuri): Vremea va fi rece pentru sfârșitul lunii noiembrie. În sud-vestul și sudul țării înnorările vor persista și va ninge pe arii mai extinse în Banat și Oltenia, unde vor fi mai consistente și local în Muntenia, iar în Dobrogea vor fi precipitații slabe mixte. În cursul zilei cerul va fi noros și în Moldova și Transilvania unde doar izolat va fulgui. Vântul va mai avea unele intensificări în estul și în sud-estul teritoriului. Temperaturile maxime se vor încadra între -2 și 4 grade, ușor mai ridicate pe litoral, iar cele minime, în general, între -11 și 0 grade.
ÎN ȚARĂ (joi): Vremea se va menține mai rece decât ar fi normal la sfârsitul lunii noiembrie în cea mai mare parte a țării. Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare în regiunile vestice, nordice și centrale, unde local, mai ales spre seară și noaptea, va ninge slab. Vântul va prezenta intensificări în zona de munte, mai ales a Carpaților Orientali, unde vor fi rafale de peste 55 km/h, precum și, temporar, în sudul țării. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între -1 și 7 grade, ușor mai ridicate în Subcarpații Moldovei, iar cele minime între -9 și 1 grad.
LA BUCUREȘTI: Vremea va fi rece pentru această dată. Cerul va fi înnorat și temporar va ninge slab. Vântul va avea intensificări în prima parte a zilei, apoi va deveni moderat. Temperatura maximă va fi de 2…3 grade, iar cea minimă de -2…-1 grad.