VREMEA. Prognoza METEO pentru 30 și 31 mai. Vreme instabilă
VREMEA. Toate regiunile vor fi caracterizate de instabilitate atmosferică, iar pe arii extinse va ploua torențial. Temperaturile maxime vor ajunge la 29 de grade Celsius în Muntenia și Moldova, iar cele minime vor fi de 5 grade, potrivit prognozei ANM.
VREMEA ÎN ȚARĂ (joi): Gradul de instabilitate atmosferică va crește progresiv în toată țara, începând din sud-vest și se va manifesta prin înnorări temporar accentuate, frecvente descărcări electrice, ploi cu caracter torențial, căderi de grindină și vijelii. Astfel de fenomene vor fi mai frecvente și mai intense în primele ore în regiunile vestice și sud-vestice, apoi în sudul și centrul teritoriului, urmând ca noaptea să se semnaleze cu precădere în partea de est. Cantitățile de apă vor depăși local 25 l/mp. Temperaturile maxime vor fi de la 19-20 de grade în Banat până la 29 de grade local în Muntenia și Moldova, iar cele minime se vor încadra în general între 8 și 17 grade.
VREMEA ÎN ȚARĂ (vineri): Instabilitatea atmosferică se va menține accentuată în estul țării și la munte, unde pe parcursul zilei vor fi înnorări și pe arii extinse ploi cu caracter torențial, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat va cădea grindină, iar cantitățile de apă vor depăși local 20-25 l/mp. În restul teritoriului cerul va fi variabil, cu înnorări temporare și averse pe arii restrânse. Temperaturile maxime vor fi de la 15-16 grade în nordul Moldovei până la 24-25 de grade în Muntenia și sudul Olteniei, iar cele minime se vor încadra între 5 și 15 grade.
VREMEA ÎN BUCUREȘTI: Vremea va fi caldă, dar instabilitatea atmosferică se va accentua din a doua parte a zilei și se va manifesta prin înnorări, averse, descărcări electrice și intensificări ale vântului. Vor fi condiții de vijelii și căderi de grindină. Temperatura maximă va fi de 27-28 de grade, iar cea minimă de 14-16 grade.
Informații METEO noi găsiți în fiecare zi în secțiunea VREMEA.