VREMEA. Prognoza METEO pentru perioada 3 – 16 iunie

VREMEA. Prognoza METEO pentru perioada 3 - 16 iunie
Publicat: 03/06/2013, 17:00
Actualizat: 10/01/2020, 12:45

VREMEA. În prima parte a intervalului urmărit, vremea va fi răcoroasă în majoritatea regiunilor, urmând ca în a foua parte vremea să se încălzească treptat, potrivit prognozei ANM pentru perioada 3 – 16 iunie 2013.

VREMEA ÎN BANAT. Primele trei zile vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru început de iunie, dar în intervalul 5 – 10 iunie temperaturile vor crește treptat, atingând valori medii de 25 de grade ziua și 14 grade noaptea, cu 5…6 grade mai ridicate decât la începutul perioadei de prognoză. În cea de a doua săptămână regimul termic se va menține relativ constant, cu ușoare variații, de 1…2 grade în plus sau în minus, pe parcursul saptămânii. Ploile, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, se vor semnala pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar mai importante cantitativ și pe arii mai extinse vor fi în intervalul 10 – 13 iunie.

VREMEA ÎN CRIȘANA. Primele zile ale intervalului vor fi caracterizate de o vreme răcoroasă pentru începutul lunii iunie, dar după 5 iunie regimul termic va fi în creștere treptată și pe 10…11 iunie mediile temperaturilor vor fi cu aproximativ 7 grade mai ridicate decât în prima zi, maximele atingând 24 de grade și minimele 13 grade. În cea de-a doua săptămână a perioadei de prognoză temperaturile nocturne se vor menține constante, iar cele diurne vor scădea ușor la început de săptămână, iar spre sfârșitul intervalului vor crește din nou spre 25…26 de grade, în medie. Vor fi frecvente aversele însoțite de descărcări electrice, dar cantitățile de apă vor fi mai însemnate în intervalul 10-13 iunie.

VREMEA ÎN TRANSILVANIA. Debutul intervalului de prognoză se va caracteriza printr-o vreme mai răcoroasă decât în mod obișnuit în prima decadă a lunii iunie, dar până pe 10 iunie se vor înregistra temperaturi maxime medii de 23 de grade, cu aproximativ 4 grade mai mari față de cele din prima zi. Între 10 și 12 iunie, regimul termic diurn va scădea ușor, dar apoi va crește din nou, pentru ca la sfârșitul perioadei de prognoză, mediile termice să atingă 24 de grade ziua și 11 grade noaptea. Aversele de ploaie și descărcările electrice se vor semnala frecvent pe tot parcursul perioadei de prognoză, iar caracterul de torențialitate al ploilor se va manifesta mai ales în jurul datei de 8 iunie și din nou în intervalul 11-14 iunie.

VREMEA ÎN MARAMUREȘ. Încălzirea vremii se va resimți treptat în prima jumătate a intervalului de prognoză, când mediile maximelor vor crește de la 18…19 grade în primele două zile din primele zile până la 24 de grade Celsius pe data de 10 iunie. În a doua parte a perioadei de prognoză temperaturile se vor menține relativ constante, la valori medii ale maximelor de 23…24 de grade și ale minimelor nocturne de 12…13 grade. Ploile, prezente în fiecare de zi, vor avea mai ales caracter de aversă și vor fi însoțite de descărcări electrice, iar probabilitatea pentru cantități de apă mai importante va fi semnificativă în jurul datelor de 3 și 11-12 iunie.

VREMEA ÎN MOLDOVA. În prima parte a perioadei de prognoză mediile termice se vor menține relativ constante, în jurul a 22…23 de grade la valorile maxime diurne și 12…13 grade la valorile minime nocturne. În a doua săptămână, temperaturile vor crește ușor, spre medii ale maximelor de 24 de grade și ale minimelor de aproximativ 14 grade. Ploile, mai ales averse, însoțite și de descărcări electrice, vor fi prezente pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse în intervalele 5-8 iunie și din nou pe 11 și 13 iunie.

VREMEA ÎN DOBROGEA. Regimul termic diurn se va menține relativ constant în prima săptămână a intervalului de prognoză, când valorile temperaturilor maxime vor fi, în medie, de aproximativ 23 de grade, iar ale minimelor nocturne de 14…15 grade. Între 9 și 12 iunie o ușoară încălzire va determina o creștere cu aproximativ 2 grade a temperaturii aerului, care se va menține la valori de 25 de grade ziua și 16…17 grade noaptea, până la sfârșitul perioadei de prognoză. Vor fi averse, însoțite și de descărcări electrice, pe tot parcursul intervalului de prognoză, dar acestea se vor semnala pe arii mai extinse între 6 și 8 iunie, când izolat se pot înregistra cantități de apă mai importante.

VREMEA ÎN MUNTENIA. În primele zile vremea se va încălzi, de la 23 de grade la începutul intervalului, până la o medie de 26 de grade pe 10 iunie. Ulterior, până la sfârșitul intervalului de prognoză, mediile maximelor diurne se vor menține în jurul acestei valori, iar minimele nocturne vor fi de aproximativ 14 grade. Probabilitatea pentru averse și descărcări electrice pe arii mai extinse și mai însemnate cantitativ, va crește după 8 iunie, dar cu precădere în jurul datei de 11 iunie.

VREMEA ÎN OLTENIA. Vremea, răcoroasă în primele zile, se va încălzi treptat, astfel încât pe 10 iunie media maximelor va atinge 25 de grade, iar temperaturile minime vor fi de aproximativ 13…14 grade, cu circa 3 grade mai mari decât la începutul intervalului. Va urma o perioadă cu un regim termic relativ constant atât la valorile diurne, ce se vor menține în jurul a 24…25 de grade Celsius, cât și la cele nocturne, care vor fi de aproximativ 14 grade. Ploile se vor semnala frecvent după 7-8 iunie, dar averse mai importante cantitativ, însoțite de descărcări electrice, vor cădea în jurul datei de 11 iunie.

VREMEA LA MUNTE. Valorile termice vor marca o creștere ușoară în prima parte a perioadei de prognoză, de la medii ale maximelor diurne de 12 grade în prima zi spre 15 grade pe 10 iunie, după care se vor menține în jurul acestei valori până la sfârșitul intervalului. Minimele nocturne vor crește de la o medie de aproximativ 5 grade în prima dimineață, spre 8 grade în ultima. Aversele, însoțite de descărcări electrice, vor fi frecvente, mai ales în cursul după-amiezelor, dar mai importante cantitativ vor fi pe data de 3 iunie și din nou după 7 iunie.

Informații METEOactualizategăsiți în fiecare zi în secțiunea VREMEA.

Adrian Popa
Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesajul Germaniei pentru Putin: Retrageți-vă trupele din Ucraina și începeți negocierile cu Kievul
Ce a apărut la mormântul lui Silviu Prigoană, la o zi după înmormântare: 'Nu trebuie...
S-a despărțit cuplul anului din tenisul mondial. Gestul rusoaicei Anna Kalinskaya, după ce Jannik Sinner...
Orașul din România în care casele de peste 1,5 milioane se vând ca pâinea caldă....
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea...
O profesoară a fost arestată după ce s-a aflat că avea o relație cu un...
Ucraina se pregătește să arunce în luptă brigada de soldați antrenată în Franța, dotată cu...
Blat făcut de Prigoană și Mihaela?! Silviu nu era de fapt căsătorit, dar avea un...
Nu mai cumpăra ACESTE 7 alimente congelate. Se găsesc în toate supermarketurile din România! Ce...
Ce măsuri dure ar putea lua Guvernul, după ce Bruxelles a avertizat că economia nu...
Văduva lui Silviu Prigoană, declarații bombă după decesul omului de afaceri
Ei sunt Florin și Axinia, doi dintre cei 9 români care au murit în urma...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Ce fel de dubă poți să conduci cu permis Categoria B?
Ciolacu va pune la dispoziţie explicaţiile Ucrainei în privinţa interdicţiei lui George Simion
GENIUL matematician, forțat să se CASTREZE chimic pentru că...
Obligatoriu pentru românii care au buletin! Trebuie să anunțe în termen de 24 de ore
Sindromul accentului străin. Boala misterioasă căreia medicii nu-i dau de cap
Regina Întunericului și Adriana Bahmuțeanu, replici dure după întâlnirea în taină cu Honorius Prigoană. Ce...
Mike Tyson vs. Jake Paul: Când (ora României) și unde se difuzează online meciul?
Cum îl apără Gabriela Cristea pe Tavi Clonda: “Tu îți permiți să-ți dai cu părerea...
Jake Paul, șocat de gestul adversarului său, Mike Tyson: "Trebuie să mă ciupesc Tocmai am...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cercetătorii au anunțat „o descoperire crucială” în cazul tuberculozei