VREMEA: Prognoza meteo pentru sfârșitul de săptămână. Zonele în care va ninge
VREMEA. Vineri, vremea se va încălzi, devenind mai caldă decât în mod normal pentru această dată. Cerul va prezenta înnorări și mai ales spre seară și noaptea, precipitațiile vor cuprinde cea mai mare parte a țării. În regiunile vestice și nord-vestice, precum și în Carpații Occidentali, Carpații Meridionali și în Subcarpații Getici, cantitățile de apă vor depăși local 15 l/mp și izolat 30 l/mp. Vor fi ploi, iar în zonele de munte, la început vor fi precipitații mixte, iar în a doua parte a nopții vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala spre sfârșitul intervalului, local și în nord-vestul, centrul teritoriului și în zonele de deal din rest. Vântul se va intensifica treptat în toate regiunile, cu viteze mai mari în Banat, Crișana și pe litoral, unde la rafală se vor depăși 65…70 km/h, în timp ce pe crestele montane va sufla tare cu peste 80 de km/h, temporar viscolind zăpada. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 3…4 grade în estul Transilvaniei și nordul Moldovei și 13 grade în sudul Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între -2 și 8 grade. Dimineața, pe arii restrânse, mai ales în sud și în est va fi ceață.
VREMEA. Sâmbătă, vremea se va menține mai caldă decât în mod normal pentru această dată, deși valorile termice vor marca o scădere față de ziua precedentă în regiunile intracarpatice. În cursul zilei, cerul va avea înnorări și vor cădea precipitații mai ales sub formă de ninsoare la munte, mixte local în nord-vest și centru, iar în Dobrogea și jumătatea estică a Munteniei și cu totul izolat în rest va ploua. Noaptea, nebulozitatea se va accentua treptat în jumătatea de sud a țării, unde mai ales spre sfârșitul intervalului va ploua pe arii extinse și se vor cumula cantități de apă în jur de 10 l/mp. În Munții Banatului, Carpații Meridionali și în Carpații de Curbură, vor predomina ninsorile. Vântul va avea intensificări în zonele de munte și în sud-estul teritoriului, iar în prima parte a intervalului, temporar și în celelalte regiuni. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, între 2…3 grade în Maramureș și estul Transilvaniei și 14 grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor încadra, în general, între -5 și 5 grade.