Prima pagină » Vremea » VREMEA. Prognoza meteo pentru următoarele două zile. Care sunt zonele în care va mai ninge

VREMEA. Prognoza meteo pentru următoarele două zile. Care sunt zonele în care va mai ninge

VREMEA: Miercuri, temperaturile vor fi ușor mai ridicate decât în mod normal în această perioadă, iar joi acestea vor fi apropiate de cele considerate obișnuite, potrivit prognozei meteo transmise de ANM.

MIERCURI. Vremea va fi ușor mai caldă decât în mod normal pentru această dată, în special în jumătatea de vest a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 5 și 14 grade, iar cele minime între -1 și 5 grade. În cursul zilei cerul va fi variabil, cu înnorări în sudul, estul și centrul țării și vor fi ploi în Dobrogea, Moldova și local în Muntenia și mai ales lapoviță și ninsoare în Carpații Orientali și pe arii restrânse în Carpații Meridionali. Seara și noaptea nebulozitatea se va accentua în toate regiunile și va ploua în vest, centru și nord și pe spații mai mici în rest, cu mențiunea că în estul Transilvaniei și în zona deluroasă a Moldovei precipitațiile vor fi mixte. La munte vor predomina ninsorile și se va depune strat nou de zăpadă. Punctiform cantitățile de apă vor depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat.

JOI. În vest, nord și centru valorile termice diurne vor marca o scădere, astfel că vremea va deveni normală din punct de vedere termic pentru această dată, în timp ce în sud și sud-est se va menține ușor mai cald. Cerul va fi mai mult noros și îndeosebi ziua va ploua în jumătatea de vest a țării și pe arii mai restrânse în rest. În estul Transilvaniei și în zona deluroasă a Moldovei, precipitațiile vor fi mixte, iar la munte vor predomina ninsorile. Izolat, cantitățile de apă mai pot depăși 10…15 l/mp. Vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări în nordul, vestul și extremitatea de sud-vest a teritoriului. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 4 și 12 grade, iar cele minime se vor încadra între -2 și 5 grade.

Adrian Popa este Editor of the Day la Gandul.ro. Are 17 ani de experiență în presa centrală și a debutat ca jurnalist specializat pe economie/piețe financiare. Înainte de a ajunge la Grupul de ... vezi toate articolele

Citește și