VREMEA. Prognoza meteo pentru vineri, 22 august, și sâmbătă, 23 august
VREMEA ÎN ȚARĂ( vineri): Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului, ce trecător pot lua aspect de vijelie, ziua local în zona de munte și izolat în rest, iar noaptea mai ales în regiunile sudice. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Subcarpații Getici, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și va cădea grindină. Temperaturile maxime, în scădere în cea mai mare parte a țării, dar mai accentuată în estul teritoriului, se vor încadra între 19 grade în nordul extrem al Moldovei și 31 de grade în Lunca Dunării, iar cele minime se vor situa, în general, între 10 și 20 de grade.
VREMEA ÎN ȚARĂ(sâmbătă): Vremea se va menține în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și pe arii relativ extinse, îndeosebi în jumătatea sudică a țării se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 23 și 29 de grade, iar cele minime se vor încadra între 11 și 21 de grade.
VREMEA LA BUCUREȘTI(vineri): Cerul va fi temporar noros și mai ales noaptea se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Temperatura maximă, în scădere față de ziua precedentă, va fi în jur de 28 de grade, iar cea minimă de 17…19 grade.
VREMEA LA MUNTE(vineri): Vremea va fi în general instabilă. Vor fi înnorări temporar accentuate și local se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Ploile vor avea și caracter torențial, iar izolat, îndeosebi în Carpații Meridionali și în Subcarpații Getici, cantitățile de apă vor depăși 20 l/mp și vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului va fi în scădere.
VREMEA LA MUNTE(sâmbătă): Vremea se va menține în general instabilă. Temporar înnorările vor fi accentuate și local, îndeosebi în Carpații Meridionali, se vor semnala averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul anterior.
VREMEA LA MUNTE(duminică): Instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în cursul zilei. Cerul va avea înnorări temporar accentuate și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Izolat cantitățile de apă vor fi mai însemnate și se mențin condițiile de grindină. Variațiile temperaturii aerului vor fi nesemnificative.