VREMEA. ANM a dat publicității PROGNOZA METEO pentru weekend, în București, în țară, la mare și la munte.
VREMEA ÎN ȚARĂ( vineri): Vremea va fi caldă, chiar deosebit de caldă în vestul și nord-vestul țării. Vor fi înnorări, temporar accentuate, în jumătatea de est a țării, precum și în zonele de deal și de munte, unde, cu precădere după-amiaza și seara, local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. În restul teritoriului cerul va fi variabil, iar astfel de fenomene se vor semnala izolat. Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă pot fi izolat mai însemnate. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 de grade pe litoral și 30 de grade în vestul țării, iar cele minime se vor situa între 7 și 18 grade.
VREMEA ÎN ȚARĂ(sâmbătă): Valorile termice se vor menține mai ridicate decât cele obișnuite ale perioadei. Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza și la începutul nopții și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului în zona de munte, local în sud-estul și sud-vestul țării și pe arii restrânse în rest. Vor fi condiții de grindină. Temperaturile maxime se vor încadra între 21 de grade pe litoral și 29 de grade în vest și nord-vest, iar cele minime vor fi cuprinse între 8 și 17 grade.
VREMEA LA BUCUREȘTI(vineri): Vremea va fi caldă. Cerul va fi temporar noros și, trecător, vor fi condiții de ploaie slabă și descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 25…26 de grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 14 grade.
VREMEA LA MUNTE(vineri): Vor fi înnorări temporar accentuate și cu precădere după-amiaza și seara, local vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină, iar cantitățile de apă pot fi izolat mai însemnate. Valorile termice se vor menține ridicate, comparabile cu cele din intervalul anterior.
VREMEA LA MUNTE(sâmbătă): Cerul va avea înnorări, mai accentuate după-amiaza și la începutul nopții și vor fi averse, descărcări electrice și intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină. Temperatura aerului nu va avea variații semnificative față de intervalul anterior.
VREMEA LA MUNTE(duminică): Cerul va avea înnorări temporare, mai accentuate după-amiaza și seara și vor fi averse, însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. Vor fi condiții de grindină, iar izolat cantitățile de apă pot fi mai însemnate. Valorile termice vor fi comparabile cu cele înregistrate în intervalul anterior.
VREMEA LA MARE(vineri): Vremea va fi în general instabilă dar caldă. Cerul va fi temporar noros ziua se va degaja in timpul noptii.Ziua, trecator vor cădea averse în general slabe, însoțite și de descărcări electrice. Vor fi condiții de grindină. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări în timpul averselor. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade, iar cele minime între 15 și 17 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 și 20 grade.
VREMEA LA MARE(sâmbătă): Vremea va fi ușor instabilă și se va încălzi. Cerul va fi variabil, cu unele înnorări ziua, când trecator vor mai cădea averse slabe însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 21 și 23 de grade, iar cele minime între 14 și 16 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 și 20 de grade.
VREMEA LA MARE(duminică): Vremea va fi în general frumoasă și va continua să se încălzească. Cerul va fi variabil temporar mai noros ziua. Vântul va sufla slab și moderat. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 22 și 26 de grade, iar cele minime între 16 și 20 grade. Temperatura apei mării va fi cuprinsă între 18 și 20 de grade.