Potrivit informării transmise de Administrația Națională de Meteorologie, de vineri, ora 18.00, până duminică, la ora 10.00, vor fi precipitații în cea mai mare parte a țării, la început sub formă de ploaie, iar la munte, treptat vor predomina ninsorile.
În cursul nopții de sâmbătă spre duminică, precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare se vor semnala și în cea mai mare parte a Moldovei, local în Transilvania și pe spații restrânse în rest.
În Banat și Oltenia, cantitățile de precipitații vor fi mai abundente și vor depăși local 15-20 de litri pe metru pătrat și izolat, în zona deluroasă și montană aferentă, 30-40 de litri pe metru pătrat.
În Carpații Meridionali și în Munții Banatului se va depune strat consistent de zăpadă, iar vântul va avea intensificări mai ales pe creste, cu viteze ce vor depăși la rafală 70-80 de kilometri pe oră, viscolind și spulberând zăpada.
Intensificări ale vântului se vor semnala, local, în regiunile sudice și pe arii restrânse în centru, cu viteze de 45-55 de kilometri pe oră și izolat peste 55-65 de kilometri pe oră.
În cursul zilei de duminică și în noaptea de duminică spre luni va mai ninge în zonele montane, iar în restul teritoriului vor fi precipitații mixte.
În regiunile sudice și estice se vor cumula cantități de precipitații în jurul a 10 litri pe metru pătrat, se mai arată în informarea ANM.