VREMEA. Urmează 35 de ore de ploi și ninsori abundente. Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion

Publicat: 08 12. 2014, 15:32

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni dimineață o avertizare cod galben de polei, ninsori, intensificări ale vântului și ploi însemnate cantitativ, pentru majoritatea zonelor țării, care intră în vigoarea luni seară la ora 23:00 și va expira miercuri la ora 10:00.

Avertizarea a fost emisă pentru București și 30 de județe, respectiv Ilfov, Ialomița, Călărași, Giurgiu, Teleorman, Dâmbovița, Prahova, Buzău, Brăila, Argeș, Olt, Vâlcea, Dolj, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Brașov, Covasna, Harghita, Mureș, Bistrița-Năsăud, Maramureș, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, Bacău, Vaslui, Galați și Vrancea.

Cantitățile de precipitații pot atinge în următoarele ore, până miercuri la prânz, 50 litri/metru pătrat în sudul țării, cu un posibil strat de zăpadă de 15-20 centimetri și vânt intensificat la 50-60 kilometri/oră în zona de munte și de deal, precum și în Moldova, dar sunt speranțe ca de joi să apară soarele, a anunțat conducerea ANM. În ultimele patru zile, cantitățile de precipitații din sudul țării au cumulat 40 litri/metru pătrat.

 

Directorul Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), Ion Sandu, a anunțat că, începînd de joi și până în intervalul 16-20 decembrie, vor mai fi înregistrate precipitații mai mult în vestul țării, sub formă de ninsori slabe.
 

 

 

 

În același timp, codul portocaliu de inundații emis de hidrologi a fost extins, până joi la ora 14.00, în zece județe din sudul țării – Mehedinți, Dolj, Gorj, Vâlcea, Olt, Argeș, Teleorman, Dâmbovița, Giurgiu și Ilfov.

Reprezentanții Agenției Naționale de Meteorologie au declarat pentru gândul că în perioada următoare (8 – 14 decembrie) în Capitală nu va ninge. „Chiar dacă Bucureștiul se află sub incidența de cod galben de ploi și vânt, nu va ninge. potrivit datelor pe care le avem în prezent”.

Bucureștenii nu au mai văzut soarele de aproape o lună de zile

Locuitorii din Capitală nu au mai văzut soarele de aproape 30 de zile, dar specialiștii spun că acest   fenomen este normal pentru această perioadă a anului. Pe de altă parte însă, psihologii avertizează că acest lucru ne afectează starea de spirit.

11 noiembrie a fost ultima dată când soarele a fost văzut pe cerul din Capitală. Meteorologii spun că astrul va putea fi văzut abia pe data de 11 decembrie.

„Faptul că nu a apărut soarele atât timp nu este un fenomen atât de rar, am mai avut zile cu nori. Asta se întâmplă în perioadele de iarnă, în zona extracarpatică. Este o structură barică tipică sezonului rece. Este vorba de un anticiclon est european care s-a extins și la zona regiunilor extracarpatice ale țării noastre, ce a determinat apariția nebulozității de tip strafiform”, a declarat pentru gândul Alina Șerban, meteorologul de serviciu.â

Dacă pentru specialiștii în meteorologie lipsa soarelui de pe cer este un fenomen explicabil pentru această perioadă a anului, psihologii avertizează că acest lucru ne afectează la nivel psihologic. „Atunci când soarele nu se vede pe cer timp de mai multe zile riscul apariției sau reapariție depresiei este destul de ridicat. Este demonstrat științific că soarele joacă un rol important în modificarea stării de spirit. Pentru a ne îmbunătăți starea de spirit este nevoie să depunem un efort suplimentar”, a declarat pentru gândul psihologul Domnica Petrovai. 

Pentru a ține la distanță stările depresive, psihologul recomandă ca în această perioadă să ne petrecem mai mult timp alături de partenerul de viață, de copii și de prieteni. „Sportul poate fi și el un bun antidepresiv. Starea de spirit se va îmbunătăți simțitor dacă ieșim și alergăm, dacă înotăm, dacă facem pilates sau yoga. De evitat este atitudinea: ‚Mă simt secat de energie, așa că o să mă întind puțin și o să îmi treacă”. Este doar un mit. Când ai stări depresive nu trebuie să stai și să aștepți să treacă, pentru că acestea nu vor dispărea, dimpotrivă stările de anxietate se vor accentua”, a mai spus Petrovai.
În sezonul rece numărul persoanelor depresive crește, scăderea luminozității, frigul, dar și faptul că ziua este scurtă sunt factori având efecte psihologice negative.

Iarnă cu precipitații și temperaturi normale

Prognozele meteorologilor estimează că iarna care tocmai a început va fi una normală, cu precipitații și temperaturi apropiate de media celor pentru această perioadă. Aceștia avertizează că există, însă, riscul ca înainte de sfârșitul anului să aibă loc fenomenul El Nino, care se manifestă în zona tropicală din sudul Oceanului Pacific, și care poate produce schimbări climatice neobișnuite precum uragane.

Per ansamblu, luna decembrie va fi una nomnală. „Valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale în aproape toata țara, local în sud-estul și sudul țării fiind posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit”, se arată în prognoză.

VREMEA de Crăciun și Revelion

În decembrie, valorile termice vor fi în general apropiate de mediile multianuale în aproape toată țara, local în sud-estul și sudul țării fiind posibile temperaturi medii lunare mai ridicate decât în mod obișnuit. Astfel, în timp ce în Moldova și în Transilvania temperatura medie a lunii este estimată între -5 și zero grade Celsius, în zona Dobrogei și a Banatului, valorile pot atinge chiar și 2-3 grade Celsius.

Cantitățile lunare de precipitații se vor situa în limitele climatologice în majoritatea zonelor, local în centrul țării fiind posibile valori peste medii, iar în sud și vest sub norme. În Maramureș, Banat, Oltenia și Crișana sunt prognozate precipitații ce pot ajunge până la 92 de litri/mp, în timp ce în Dobrogea și Moldova normele medii se vor încadra între 20 și 40 de litri/mp.

Roxana Bojariu: „Anul 2014 poate fi cel mai cald an din ultimii 130 de ani”

Pe de altă parte, climatologul Roxana Bojariu de la ANM spune că nu înseamnă că  temperaturile normale pentru începutul iernii nu înseamnă că nu avem încălzire globală, dar aceasta este distribuită uniform.

„În statistici se vede că avem veri din ce în ce mai calde. Pe de altă parte, este vorba de o creștere de până la două grade  a temperaturilor în ultimii doi ani, însă nu pe toată suprafața țării, ci pe regiuni. Nu peste tot avem aceleași tendințe de creștere. Faptul că avem un început normal de iarnă nu înseamnă că nu avem schimbare climatică. Este interesant că am avut o lună octombrie  dintre cele mai calde la nivel global. De fapt mai, iunie, august, septembrie, octombrie au fost lunile cele mai calde din 1980 încoace. Acest lucru ar putea crește probabilitatea ca anul acesta să fie unul dintre cei mai calzi ani din ultimii 130 de ani. În aceste luni s-au înregistrat temepraturi record”, a spus Roxana Bojariu.

Climatologul susține că iarna care urmează poate fi influențată de fenomenul El Nino, care se manifestă în zona tropicală din sudul  Oceanului Pacific, ale căruit șanse să se producă până la finalul anului sunt de 58%. Acest fenomen generează anomalii climatice pe întreaga planetă, îndeosebi în zonele tropicale. Revenirea la normalitate este cunoscută sub denumirea de La Niña. „Fenomenul El Nino poate fi declanșat până la finalul anului, iar în funcție de intensitatea lui vremea din Europa va fi sau nu influențată. Un El Nino slab nu va influența Europa. Dacă este moderat ar putea avea influență asupra Europei este în partea a doua a iernii. Poți avea contraste, într-o parte va aerului să fie cald, iar în cealaltă parte să fie frig”, a mai spus Roxana Bojariu.

Recent, The European Centre for Medium-Range Weather Forecasts (ECMWF) a dat publicității un raport prin care se arată că șansele ca fenomenul El Nino să aibă loc în acest an au crescut la 90%. Fenomenul El Nino este provocat de încălzirea nefirească a Oceanului Pacific și duce la uragane puternice sau secetă.