Reacția oficială a RCS&RDS după ce a anunțat că scoate din grilă canalele Discovery

Reacția oficială a RCS&RDS după ce a anunțat că scoate din grilă canalele Discovery
Publicat: 24/01/2013, 17:41
Actualizat: 28/09/2018, 07:35

RCS&RDS spune, într-un comunicat, că nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toți abonații săi, în condițiile în care cota medie de audiență a canalelor Discovery este de aproximativ 1%.

RCS&RDS a scos, vineri dimineață, de pe platforma sa de satelit Digi, televiziunea Discovery Channel, fără a-și anunța telespectatorii, unii dintre aceștia solicitând pe pagina de Facebook a companiei reintroducerea postului în grilele operatorului.

Într-un comunicat remis luni agenției MEDIAFAX, compania de telecomunicații RCS&RDS spune că „nu intenționează să renunțe la difuzarea canalelor documentare, ci doar să le înlocuiască pe unele dintre acestea”.

„Compania noastră nu poate fi de acord să continue difuzarea canalelor Discovery, cu plata unor tarife de 3 ori mai mari decât cele pentru alte canale similare, pentru toți abonații săi, în condițiile în care cota medie de audiență a canalelor Discovery este de aproximativ 1%. Nu putem accepta principiul: 1% doresc și 100% plătesc! Întrucât tarifele Discovery au fost întotdeauna în dolari SUA, deși abonamentele noastre sunt plătite în lei, sumele solicitate de grupul Discovery, numai pentru România, au crescut continuu de-a lungul anilor, indiferent de criza economică sau de ratele de schimb valutar. Astfel, echivalentul în lei al sumelor din 2012 este de două ori mai mare decât al celor din 2008, adică o creștere cu 100% în 4 ani”, spune RCS&RDS.

Potrivit RCS&RDS, „argumentele legate de criza economică, de scăderea puterii de cumpărare a consumatorilor sau de impactul ratei de schimb valutar nu au fost niciodată acceptate de grupul Discovery”.

Compania de comunicații mai spune că, în ultimele saptămâni, grupul Discovery a acceptat pentru prima dată să discute despre anumite concesii, dar acestea nu rezolvau problemele de fond, venind doar în perspectiva întreruperii difuzării canalelor sale la terminarea contractului.

„Compania noastră nu poate accepta poziția grupului Discovery, care, în plină criză economică mondială, solicită să i se garanteze un anumit nivel de venituri, indiferent de calitatea emisiunilor canalelor sale, de vechimea acestora, de numărul de repetări și de volumul publicității transmise de canal, în dauna emisiunilor propriu-zise. Grupul Discovery a refuzat propunerea noastră de a crea un pachet distinct, care să conțină toate canalele sale, la un tarif stabilit de Discovery, pachet disponibil abonaților interesați, dar fără costuri nejustificate pentru abonații care nu îl solicită”, mai spune RCS&RDS.

Compania RCS&RDS precizează că „va difuza în continuare canale documentare de calitate, produse de furnizori reputați, dar nu va accepta ca abonații săi să fie fortați să suporte costuri nejustificate, la presiunea oricărui furnizor care dorește să își realizeze planurile, în detrimentul lor”.

De cealaltă parte, oficialii Discovery Networks au confirmat, vineri, pentru MEDIAFAX, că Discovery Channel a fost scos vineri dimineață de pe platforma de satelit Digi a RCS&RDS, precizând că RCS a respins toate ofertele comerciale ale Discovery, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord.

Oficialii Discovery Networks au mai spus, vineri, că nu a cerut, în niciun moment al negocierilor cu RCS&RDS, creșterea tarifelor pentru distribuția canalelor Discovery.

Decizia RCS&RDS a venit după ce și Digi, operatorul de cablu din Ungaria deținut de compania de telecomunicații românească RCS&RDS, a scos, pe 20 noiembrie, din ofertele de cablu analog și digital televiziunea Discovery Channel.

„Digi, operatorul de cablu din Ungaria deținut de RCS&RDS, a scos Discovery Channel din ofertele de cablu analog și digital începând cu 20 noiembrie. După cum era de așteptat, telespectatorii au avut o reacție puternică, solicitând reintroducerea canalului în grila operatorului. Suntem îngrijorați că RCS&RDS ar putea proceda la fel și în România, având în vedere că acordul de retransmisie între Discovery și RCS expiră pe 30 noiembrie. Până în prezent, RCS a respins toate ofertele noastre comerciale, astfel încât nu s-a putut ajunge la un nou acord. Precizăm că nu am cerut, în niciun moment al negocierilor, creșterea tarifelor pentru distribuția canalelor noastre. Chiar și în aceste condiții, operatorul a făcut deja schimbări în grila sa de programe din România, eliminând Discovery World din toate pachetele sale, precum și TLC și Animal Planet din unele dintre pachete, fără să ne informeze sau să trimită notificări abonaților săi în prealabil. În plus, în această dimineață, am aflat că RCS&RDS a scos Discovery Channel de pe platforma Digi Satelit. Suntem foarte dezamăgiți de ceea ce se întâmplă și credem că părerea telespectatorilor contează; îi încurajăm să și-o exprime contactând operatorul de cablu cât mai curând”, au declarat, vineri, pentru MEDIAFAX oficialii Discovery.

Contactați vineri de MEDIAFAX, reprezentanții Consiliului Național al Audiovizualului (CNA) au spus că RCS&RDS a solicitat și a primit, în 13 noiembrie, aprobarea CNA pentru modificarea grilei de programe a platformei de satelit Digi, în sensul scoaterii postului Discovery Channel. Potrivit articolului 74, alineatul 3 din Legea audiovizualului, „distribuitorii de servicii pot modifica structura ofertei de servicii de programe retransmise numai cu acordul Consiliului”.

Pe de altă parte, vineri a fost postată pe internet o petiție intitulată „Vrem Discovery pe RCS&RDS!”, care a fost semnată până în momentul difuzării acestei știri de 10.800 de persoane, între care apare și numele actriței Oana Pellea.

Compania RCS&RDS a lansat, pe 1 octombrie, propriile sale televiziuni de documentare DigiWorld și DigiLife.

RCS&RDS a primit, pe 27 septembrie, aprobarea Consiliului Național al Audiovizualului din România pentru a lansa televiziunile de documentare DigiWorld și DigiLife, după ce, în ședința din 25 septembrie, reprezentanții CNA au ezitat să ia o decizie în acest sens. Atunci, unii membri ai Consiliului și-au exprimat temerile că, odată cu lansarea propriilor televiziuni de documentare, compania RCS&RDS va scoate din grilă canale concurente, ca Discovery și National Geographic.

La mai puțin de o lună după ce a lansat cele două televiziuni de documentare – DigiWorld și DigiLife -, RCS&RDS a cerut CNA și a primit, în data de 30 octombrie, o nouă licență audiovizuală prin satelit pentru lansarea unui nou post de documentare – Digi Animal World.

RCS&RDS este unul dintre cei mai mari furnizori de servicii TV din Europa Centrală și de Est. În ultimii ani, RCS&RDS și-a dezvoltat propriile televiziuni. Astfel, în prezent compania mai deține televiziunea de știri Digi 24 HD, televiziunile de filme Digi Film, televiziunile de sport Digi Sport. De asemenea, RCS&RDS este acționar la Music Channel, H!T Music Channel și UTV.

Discovery Networks CEEMEA (Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa) este o divizie a Discovery Communications, una dintre cele mai importante companii din lume în domeniul programelor documentare. În Europa Centrală și de Est, Orientul Mijlociu și Africa, Discovery distribuie 14 branduri, traduse în 27 de limbi și care ajung la 244 milioane abonați din 118 țări.
În România, Discovery Networks distribuie în prezent Discovery Channel, TLC, Animal Planet, Discovery World, Discovery Science, Discovery HD Showcase și ID Investigation Discovery.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Ce sancțiune a primit un şofer din Vâlcea după ce şi-a împodobit BMW-ul cu luminițe
Gabriel Cotabiță a murit cu o mare durere în suflet! Se plângea soției sale că...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Cum ar vota românii cu pregătire superioară la alegerile prezidențiale. Diaspora, marea necunoscutǎ. Surprizele studiului...
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu...
O tânără care a făcut un test ADN ca să afle care este istoria familiei...
Cauza morții lui Gabriel Cotabiță. Ce s-a întâmplat cu artistul de 69 de ani
Cauza MORȚII lui Gabriel Cotabiță! Solistul s-a chinuit ENORM în ultimele clipe de viață
Haos pe șosele, trafic paralizat și viscol în jumătate de ţară. Zona în care zăpada...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
De ce boală secretă suferea Gabriel Cotabiță! Acum s-a aflat de ce transpira excesiv. Artistul...
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Întrebare de ȘCOALĂ: Câte LATURI are Marea Piramidă din Giza?
Şoferii cu permis categoria B care dau iar examen. Regula care nu ii lasă să...
Ultima etapă. Pensionarii care mai au patru luni la dispoziție pentru a-și rezolva dosarele
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
De ce a murit, de fapt, Gabriel Cotabiță. România, în stare de ȘOC! titlu personalizat
Oana Roman, mesaj trist despre moartea prietenilor ei, Gabriel Cotabiță și Marius Bațu. „Bucurați-vă, fraților,...
Orgoliul și mândria l-au ţinut pe Mihai Bendeac departe de Gabriel Cotabiţă: "Iartă-mă. Deși e...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Cât a plătit un miliardar pentru banana lipită cu bandă adezivă de perete?