În pericol de prăbușire în urmă cu câteva luni, euro pare să fie salvat, în special după acordul privind datoriile Greciei, care a adus optimismul în Europa. Cu toate acestea, 2013 va rămâne un an foarte dificil, cu efecte devastatoare ale crizei economice și sociale, potrivit AFP, preluată de Mediafax.
În urmă cu un an, analiștii se întreceau în previziuni privind data unui „Grexit”, ieșirea Greciei din zona euro care era considerată o certitudine, nu o ipoteză, iar acest risc a existat o mare parte din 2012.
În prezent, perspectiva plecării unui membru al zonei euro a dispărut, consideră Janis Emmanouilidis, analist la European Policy Centre (EPCI).
„Mulți observatori au anticipat că Grecia a pierdut partida. Știm acum că aceștia s-au înșelat”, a declarat comisarul pentru Afaceri Economice, Olli Rehn.
Pentru aceasta a fost însă nevoie de numeroase reuniuni, deseori tensionate, ale miniștrilor de Finanțe din zona euro, iar pe 13 decembrie Grecia a primit în sfârșit tranșa de ajutor de 34,3 miliarde de euro fără de care ar fi intrat în faliment.
O consecință spectaculoasă și emblematică a acestui acord a fost că Standard&Poor”s a îmbunătățit cu șase trepte ratingul Greciei, la nivel B- cu perspectivă stabilă, iar euro s-a apreciat față de dolar.
O altă veste bună la sfârșit de an a fost compromisul miniștrilor de Finanțe europeni pentru supravegherea comună a băncilor din zona euro, după mai multe săptămâni de blocaj. Decizia este considerată un prim pas către uniunea bancară, care ar urma să prevină ca crizele apărute la nivelul instituțiilor financiare să se propage în restul economiei.
Adevăratul punct de cotitură al anului 2012 a avut loc însă în vară, când președintele Băncii Centrale Europene (BCE), Mario Draghi, a promis să ia toate măsurile necesare pentru salvarea euro.
La începutul lunii septembrie, Draghi a prezentat planul său de acțiune, sub forma unui program de achiziții nelimitate de obligațiuni ale statelor aflate în dificultate financiară, anunț care a dus la scăderea imediată a randamentelor obligațiunilor spaniole și italiene.
Incertitudinile pentru 2013 sunt în primul rând politice, cu alegeri generale mai întâi în Italia și apoi în Germania, în timp ce puterea politică din Grecia este pe muchie de cuțit, a arătat Emmanouilidis.
Există totodată și riscuri economice și sociale, existând opinii, inclusiv ale FMI, că tăierile drastice ale cheltuielilor publice, cu consecințe dramatice asupra pieței muncii, salariilor și pensiilor, au agravat criza.
Zona euro a reintrat în recesiune în trimestrul al treilea, iar reculul PIB s-a accentuat în ultimele trei luni. Redresarea este așteptată abia pe parcursul anului viitor.
Șomajul din zona euro a atins în octombrie nivelul record de 11,7% din populația activă, cu maxime de 25% în Grecia și Spania.